duminică, 4 aprilie 2010

DROB IN COASTE DE MIEL

Un alt fel de Marie, sub alta palarie.
1- Altfel de Marie, pentru ca de data asta am tocat organele cu cutitul, nu cu masina de tocat. Treaba asta a luat ceva timp. Cu masina ar fi durat pret de 10 minute, poate nici atat, dar la tocatul cu cutitul e musai sa-ti faci o cafea luuunga, sa-ti chemi "remorca" la taclale, iar cutitul sa fie brici, ca daca-i bont, iti toci in plus inca o ora din timpul de pregatiri. Dar daca esti in criza de timp, nu e o alegere inteleapta.

2- Sub alta palarie... Ineditul acestei retete de drob este "vasul" in care se prepara. Si acela este un buzunar intre coaste si putina carne de pe ele. Daca ai visat in copilarie sa te faci doctor, acu' e momentul sa arati lumii intregi ce a pierdut. Ai de facut o incizie de super-acuratete, in care mana ta fina va da clasa tuturor chirurgilor, incizie facuta cu cutitul, dar repet, sa fie super-ascutit, apoi ai de p-reparat niste organe pe care mama natura, in nemernicia ei, a gresit si le-a pus aiurea, imprastiate pe categorii, rinighi, bojogi, splina, ficat si inima. Pai ce-i cu debandada asta? De cand organele stau separate una de alta si pe deasupra mai stau si in interiorul coastelor. Corect este ca toate sa fie la un loc, gramada, maruntite si coafate cu ceva oua si balarii aromate si puse unde trebuie dom'le, adica deasupra coastelor, nu in interiorul lor, unde erau, total aiurea. Si la final, dupa ce ai "vindecat" mielul, ii cosi ranile intr-un mediu steril, pe tava de operatii, cu ac si ata de cusut, ca nu cumva sa se imprastie opera ta de arta. Apoi il pui in cuptorul de reanimare si cand e vindecat complet, ii faci externarea pe masa de sarbatoare. Atunci sa vezi viata pe mielul ala. Daca n-o zburda el din farfurie in farfurie, pana or ramane de el doar coastele, sa nu-mi ziceti mie doctor Gabi, chirurg specialist la sectia de bucararie reparatorie.

INGREDIENTE
si
PREPARARE
vezi reteta Drob de Miel
Singura diferenta este ca in compozitia drobului
se pun doar 4 oua crude.

Asa arata o ora de munca la cutit.

Coastele lui Vasilica cu tot cu pulpa din fata.

Imi cam fluiera vantu' prin buzunare...

Pestera Scaricica.

Asa arata corect. Organele sunt in sfarsit unde trebuie.
De aci vin si vorbele:
Gras si frumos,
sau
Plesneste de Sanatate

Scos de la "reanimare".

Portia lu' Z. Dupa remuneratie, conashule...
Vrajeala, ar vrea el.

Organe la lucru.
Merg ca unse, langa un pahar de vin rosu ca focu'.

POFTA BUNA!
si
HRISTOS A INVIAT!