duminică, 4 ianuarie 2009

TORT WINTER CU PORTOCALE




Creme de vis, sub o bezea crocanta. Mananci si gemi de placere.



Am pregatit acest tort pentru ziua sotului meu, inspirandu-ma din reteta unui tort cu portocale din ultimul numar al revistei Secretele Bucatariei, insa modificand radical crema de ciocolata.
Combinatia gusturilor celor doua crème, alaturi de blatul subtire si pufos, pe de o parte si bezeaua crocanta, pe de alta, este sublima.
A fost super-apreciat de toti cei ce l-au gustat, iar pentru noi a fost cel mai gustos tort mancat vreodata.
Papilele noastre gustative sunt in greva dupa o clona cat mai curanda, iar eu n-am ce face, trebuie sa ma supun.

Pregatirea lui necesita ceva timp si rabdare, dar nu este deloc greu de realizat. Daca va hotarati sa-l faceti, sunt convinsa ca rezultatul va va multumi pe deplin. Succes!
Se incepe cu pregatirea ultimului strat, blatul de bezea, care va tine loc si de ornare. Deoarece necesita mai mult timp la copt, acesta poate fi pregatit chiar cu cateva zile mai devreme, apoi pastrat acoperit cu hartie, intr-un loc uscat si rece, dar nu la frigider.

INGREDIENTE PENTRU BLATUL DE BEZEA
- 3 albusuri (cca110g)
- 150g zahar pudra
- cateva picaturi de zeama de lamaie
- stafide
- bucati de nuca

PREPARAREA BLATULUI DE BEZEA
Se bat albusurile spuma cu zaharul pudra si 3-4 picaturi de zeama de lamaie, ca pentru orice bezea.

Spuma rezultata se aseaza intr-o forma de tort cu diametru de 26cm, tapetata cu hartie de copt.

Se presara deasupra nuci si stafide si se coace trei ore si jumatate la 100oC.

Blatul trebuie sa se usuce, fara sa se rumeneasca.

INGREDIENTE PENTRU DOUA BLATURI SUBTIRI DE ALUAT
- 1 ou
- 1 albus (cca 35-40g)
- 70g zahar
- 50ml suc proaspat de portocale
- 50ml ulei
- 75-80g faina
- 1 lingurita rasa praf de copt

PREPARARE
Se bate oul cu albusul si zaharul, bine de tot...

...pana face basicute...

...apoi se adauga sucul de portocale, uleiul
si faina, amestecata in prealabil cu praf de copt.

Jumatate din compozitie se aseaza intr-o forma de tort, tot de 26cm, tapetata cu hartie de copt si...

... se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade C, timp de 8-10 minute.

Se scoate blatul din cuptor si se desface din forma, se desprinde hartia de pe fund si se lasa la racit.

Se coace la fel si al doi-lea blat.

INGREDIENTE PENTRU CREMA DE CIOCOLATA (MOUSSE)
- 300ml frisca lichida
- 250g ciocolata cu lapte
- 2 foi de gelatina

PREPARARE
Se incalzeste jumatate din cantitatea de frisca, se adauga ciocolata rupta bucatele si se amesteca pana se topeste, insa fara a fierbe.

Se lasa foarte putin timp, ca sa nu mai fie la fel de fierbite si se adauga gelatina, care a fost inmuiata in prealabil 10 minute in apa rece.
Dupa ce se raceste, se amesteca cu cealata jumatate de cantitate de frisca, batuta, de aceasta data.

Se amesteca pana la obtinerea unei creme omogene.

Se monteaza in jurul primului blat un inel de tort, se pune crema mousse de ciocolata...

...se aseaza deasupra si cel de al doi-lea blat. Se scoate inelul si...

...se pune la rece, timp in care se prepara crema de portocale.

INGREDIENTE PENTRU CREMA DE PORTOCALE
- 250ml frisca lichida
- 40g zahar pudra
- 1 plic intaritor de frisca
- 250g mascarpone
- 30g zahar tos
- 50ml suc de portocale
- 20ml suc de lamaie
- 4 foi de gelatina
- coaja si pulpa de la 2 portocale mari

PREPARARE
Frisca se bate bine cu zaharul pudra si praful intaritor.

Branza Mascarpone se freaca cu zaharul, pana aceasta se dizolva.


Se amesteca cele doua compozitii.

Se aduga coaja si pulpa portocalelor, filetate si curatate de pielite.

Se inmoaie gelatina in apa rece, timp de 10 minute, apoi se dizolva pe foc mic, in sucul de citrice.


Se raceste si se adauga in crema de portocale si...

...se amesteca toate ingredientele.

Se pune crema de portocale peste blat si marginea tortului se imbraca in crema si...

...si se lasa 2 ore la frigider.
Apoi se pune deasupra blatul de bezea, se pudreaza cu zahar, iar marginile, optional, se orneaza cu frisca, nespecificata la ingrediente.

Se mai priveste pe toate partile, ca doar acum mai aveti ocazia si...

...se taie, neaparat salivand de nerabdare, ca asa se specifica in reteta. tongue.gif

Recomand taierea acestui tort cu cutitul electric.
Asta a fost prima felie. A lui Zamzuu. A topit-o, scotand cu gura plina tot felul de sunet de placere.

Faceti-l si o sa intelegeti despre ce e vorba.

POFTA BUNA !!!

51 de comentarii:

Anonim spunea...

Incep cu urarea de La Multi Ani, sanatate pentru tine, pentru sotul tau si pentru ingerasii tai si de muuulta fericire si multumire sufleteasca sa ai parte in 2009!

Tortul tau, ca de altfel tot ce prepari tu, m-a cucerit!
De Craciun am facut cozonacii dupa reteta ta, am specificat si sursa, iar tortul asta minunat il voi prepara sigur la prima aniversare in familie!
Multumesc pentru retete si te pup dulce!
Dana

Ginette spunea...

Excelent !!! Am sa-l fac la safrsitul lunii ianuarie caci am o aniversare in familie. Super reteta !!!

Anonim spunea...

FOARTE FRUMOS TORTUL.PARCA AR FI DIN REVISTA.FELICITARI SI LA MULTI ANI

Edith spunea...

Miaaaammmm ce buncaiuneee, Gabi! Superb! :)

Anonim spunea...

La multi ani sotului si toate cele bune in noul an!
Tortul e deosebit si dupa cum arata feliuta ...o simt cum se topeste in gura.Felicitari Gabi ,toate retetele tale sunt super,te pup!

Elisu mic spunea...

Gabriela permite-mi sa iti spun ca arata demential tortul...si sunt sigura ca si gustul este pe masura! Ce sot norocos :) !

Gabriela Cara spunea...

Va multumesc tuturor de aprecieri si pentru urarile pentru ziua lui Zamzuu! Va pup pe toate si la cat mai multi ani fericiti alaturi de familie si de cei dragi!

Anonim spunea...

super tortul ma cucerit si pe mine
as avea o singura intrebare findca ma pregatesc sa il fac bezeaua se tin in cuptor cu usa intredeschisa de la inceput ?

Gabriela Cara spunea...

Daca cuptorul tau este pe gaz si nu poti controla temperatura de 100grade C, potrivesti la flacara cea mai mica si cu usa cuptorului intredeschisa pe toata durata uscarii. Intai incalzesti cuptorul cu usa inchisa, apoi de indata ce bagi bezeaua, pune o coada de lingura de lemn, ca usa sa nu poata fi inchisa.
Succes!

Irina spunea...

Buna din nou! Acum, ca a trecut 1 mai (cand am facut si a doua tura de BABANI, de s-a convins asistentza ca prima data nu a fost numai noroc :P), am descoperit TORturile (sau torTUrile) cu portocale. As vrea sa incerc. Dar am o intrebare: cam cate grame are o foaie de gelatina?
Mulumesc!

Gabriela Cara spunea...

Irinucă draga, nu pot decat sa ma bucur ca ai trecut la torturi, sunt sigura ca vei avea un succes nebun cu acest tort. Atentie la bezea, daca ai un cuptor bun nu ai de ce sa-ti faci griji... in rest e o joaca de copii.
O foaie de gelatina are 1,66g, poti calcula prin rotunjire la 2g.
SUCCES!!!! Te astept cu impresii! Puuup!

Anonim spunea...

Draga Gabriela, te rog, spune-mi crema de portocale poate fi folosita pentru un tort care, mai apoi, sa fie imbracat in pasta de zahar (bineinteles ultima parte sub pasta sa fie un pandispan)? Ce crezi, ar merge un tort 3 parti de pandispan umplute cu mousse-ul de cioco si crema de porto si imbracat in pasta de zahar? Te rog ajuta-ma! Pe 10 dec baietelul meu implineste 2 anisori si vreau ceva deosebit. Vreau neaparat sa il imbrac in pasta de zahar pentru a-l orna cu o figurina Ernie, pe care fiul meu il adora... sau o glazura....offf, vezi ce nehotarata sunt...te rog, ajuta-ma cu o idee!

Gabriela Cara spunea...

Draga mea, nu vad de ce nu s-ar putea imbraca in pasta de zahar, asa cum ai spus, bineinteles renuntand la bezea. Eu una nu am lucrat niciodata cu pasta de zahar, desi mi-as dori mult, inca nu am avut curajul si in afara de asta, ai mei mofturosi n ar manca-o, asa ca le ornez cu ce le place lor si papa tot.
Probabil va trebui sa pui mai putin zahar in interior ca sa compenseze cu pasta dulce, stii ce vreau sa spun.
Si daca stau sa ma gandesc si bezeaua este dulce si cantitatea de zahar din crema si blat a fost ok la cantitatile date in reteta. Deci SUCCES!
Sa-ti traiasca baietelul, sa fie sanatos!

dana spunea...

Gabriela, tortul tau este,intr-adevar o minune. Fiul meu(care nu a prea mancat dulciuri decat f rar) precum si musafirii au fost incantati si f grabiti ... sa faca cunostinta cu blogul tau. Am facut o modificare adica in loc de blatul de bezea care nu mi-a iesit am mai pus un blat si l-am invelit in cioco alba. Am mai vrut sa te intreb, chiar coci un blat de bezea 3 ore jumatata? In 15 min la 100 grade deja era ars si ma gandesc ca fac friptura in o ora jumatate chiar si mai jos de 100 grade. Poate cuptorul meu nu este bun... Data viitoare o sa incerc sa il fac la mama mea care are cuptor pe gaz.

Gabriela Cara spunea...

Dana, nici nu stii cat ma bucur ca ai reusit sa-ti incanti familia si prietenii cu acest tort, intr-adevar foarte gustos, Iti multumesc pentru recomandarea blogului, aici pun cele mai reusite retete ale mele.
Blatul de bezea il coc intr-adevar pana la patru ore, asa cum am scris la 100 de grade celsius, pana cand scobitoarea cu care il incerc intra greu si iese uscata. Cuptorul meu este Ariston si este electric, il am de ceva vreme dar nu mi-a facut probleme niciodata.
Friptura o fac la 200grade, iar timpul difera in functie de ce carne pun si in ce cantitate.
Daca coci blatul la un cuptor pe gaz, trebuie sa lasi usa usor deschisa in tot acest timp, sa lasi blatul sa se usuce bine fara sa isi schimbe culoarea.
Te pup si iti doresc un an mai bun si mai imbelsugat!

Anonim spunea...

vaii...yam yam...nemaipomenit arata si cred k si gustul este pe masura,oakt k sunt la cura ;):(

Claudia-Mihaela spunea...

Buna Gabriela,
Astazi fac si eu tortul Winter, surpriza pentru mama. Aseara am facut blatul de bezea, a iesit superb. Voiam sa te intreb: cele doua blaturi de jos raman neinsiropate? Sper sa vezi commentul meu repede, sa-mi raspunzi inainte de a-l termina. Daca nu, asta e... eu respect reteta ta.
Iti multumim pentru retetele tale minunate, sotul meu e tare fericit cand fac cate ceva a la Gabriela!
Multi pupici!
Claudia

Gabriela Cara spunea...

Claudia, spor la treaba, sunt sigura ca-ti va iesi un tort grozav de bun. Blaturile subtiri nu se insiropeaza, vor trage suficient din crema.
Puuup!

Vale spunea...

Buna Gabriela.
Absolut totul este minunat pe blogul tau incapand cu prezentarea si terminand (cu ochii in lacrimi de ras) cu prezentarea plina de umor a retetelor.. Felicitari ambilor pt ceea ce ati realizat!
Vreau sa fac tortuletul pt sambata si eu nu gasesc aici la capatul lumii, foi de gelatina ci doar granule. Ma poti ajuta cu gramajul unei foi, te rog?

Gabriela Cara spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri!
Deci daca nu gasesti foi de gelatine, poti folosi fara probleme si gelatina granule, o foaie cantarind 1,66 grame.
Spor la treaba!

Impresii & Fotografii spunea...

Buna

Tortul tau pare delicios. As vrea sa il incerc si eu, insa am 2 intrebari:
1. Cum filetezi portocalele?
2. Daca nu avem cutit electric se poate taia si cu un cutit obisnuit?

Multumecc

alina spunea...

L-AM FACUT DE CRACIUN. USOR DE FACUT DACA AI RABDARE. GUST DEMENTIAL NOTA: 10000000000000000000000000000 MULTUMESC PT IDEE

Anonim spunea...

Bezeaua nu trebuie sa se coaca, ci trebuie sa se usuce!!! La aragazul clasic pe gaze, se tine in cuptor 3 - 4 ore, cu usa complet deschisa. Dupa multe incercari, abia asa mi-a reusit, dar merita tot "efortul" (il bagi in cuptor si cam uiti de el)

Laancuta spunea...

Super tortul!!! L-am facut de Sf. Ioan, pentru sotul meu drag si a iesit o minunatie. Multumesc mult pentru reteta. Pupici!

Gabriela Cara spunea...

Andreea, succes!

Gabriela Cara spunea...

La multi ani pentru sotul tau! Te pup si eu!

Anonim spunea...

Buna Gabriela
Acest tort m-a cucerit total si as vrea foarte mult sa-l fac de ziua baiatului meu care in 2 februarie implineste 2 ani. Am doar o mica, mare problema... si anume , fiul meu nu are voie sa manance ciocolata, am vazut ca aceasta apare doar in crema.
As vrea sa schimb crema, imi poti da o sugestie?
Multumesc si felicitari pentru blog, este absolut minunat!

Gabriela Cara spunea...

In primul rand la multi ani pentru flacaul tau, sa creasca mare si sanatos!
Poti inlocui crema de cioco cu orice alta crema care va place si ar da bine in combinatie cu crema de portocale, eu ti-as propune o crema usoara, mai ales ca papa si piticul, o crema din lapte condensat cu mascarpone sau una de caramel. Eu in reteta am folosit crema de cioco si cea de porto, caci mi se pare a fi cea mai buna combinatie pentru gustul meu, dar cand nu se poate se gasesc multe alte variante.

Vale spunea...

Cel mai tort de tort! A fost demential si barbatul meu ma tot intreaba cand ii mai fac unul..
Saru'mana conitza pt asa reteta!

Alina spunea...

Oare la cuptor normal cat timp este necesar pt coacerea blatului de bezea? Multumesc!

anomisana spunea...

Bine te-am găsit. Tortul ăsta este o minune cu savoare. Trebuie încercat.

Gabriela Cara spunea...

Asa este, cel mai tort de tort :))
Anomisana, sa-mi scrii cum ti-a placut.

maria spunea...

Maria.
Salutare la tot omul!super retete, super postari!!!!!!!!!!totul la superlativ.O intrebare as avea daca nu cer prea mult.In imagini, am senzatia ca blatul este taiat in doua.Se poate pune toata cantitatea de aluat pt blat la copt ?si apoi sa-l tai in doua?Trebuie sa-l incerc.am si eu o reteta asemanatoare , dar crema de portocale cred ca-l face mult mai deosebit.Numai bine!

Anonim spunea...

Un tort extraordinar...l-am facut de cateva ori.Doamna Gabriela, va multumesc pentru retetele extrordinare pe acre le publicati...le urmaresc cu mult interes si le probez cu mare nerabdare.Brenda

Gabriela Cara spunea...

Draga Brenda, iti multumesc si eu pentru cuvintele tale! Te pup si te mi astept si cu alte retete!

Anonim spunea...

Cautam doar o reteta de crema de portocale si am dat peste acest tort de tort:)) Dupa descriere si imagini, si dupa comentariile celor care l-au probat nu rezist ,va trebui neaparat sa-l prepar macar odata.Ioana

Anonim spunea...

cum a-ti facut modelul de pe tort?

Anonim spunea...

scuze ca va deranjez ,acum fac tortul, darcrema de portocale mi-a iesit cam moale, sa ma ducsa mai cumpar un plic de gelatina?
eu portocalele care le-am pus nu le-am scurs de zeama; oare trebuia sa le scurg de zeama; ce trebuie sa fac, va rog frumos ajutati-ma

Gabriela Cara spunea...

Te referi la modelul in frisca de pe marginea tortului? E facut cu o ustensila din inox tip pieptene special pentru ornat.

Gabriela Cara spunea...

Si eu pun portocalele cu tot cu zeama pe care o lasa, deci nu asta este cauza pentru care crema a iesit moale. Probabil gelatina pe care ai folosit-o nu a fost ok sau poate ai fiert-o si atunci isi pierde calitatea. Imi pare rau!

Anonim spunea...

am bagat crema un pic la frigider si s-a mai intarit, apoi am pus-o pe tort si nu a mai curs, nu a fost nevoie sa mai cumpar gelatina, a iesit bestial tortul, cred ca m-am speriat eu degeaba, multumesc frumos; sunteti o dulce

gabyta spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
gabyta spunea...

Am sa il fac ptr duminica,arata intr-un maaaaaaaaare fel,,,ai simt gustul doar citit si imi lasa gura apa,,,felicitari Gabriela draga ptr toate aceste minunatii,esti o scumpa ,,,,,,toate cele bune.

gabyta spunea...

Revin cu impresii.......l-am facut,l-am savurat,,,,,,,delicios e putin spus SI SE FACE MULT MAI USOR DECAT CREDEM.
Multumesc inca o data ptr reteta acestui tort minunat ,,,o zi buna.

Carmen spunea...

Buna ziua.
Urmeaza sa fac tortul, am facut blatul de bezea, la cuptor cu gaz vreo doua ore si jumate cu usa deschisa cam 10 cm. A iesit perfect. Intrebarea mea este, daca vom consuma tortul maine(este pt o zi de nastere) pun din seara aceasta blatul de bezea peste crema? Banuiesc ca se inmoaie. Sau il pun maine inainte de servire? Va multumesc.

Gabriela Cara spunea...

Sa va fie de bine, Gabyta! Foarte bine ti-a iesit, l-am vazut pe fb. Te pup!

Gabriela Cara spunea...

Carmen, il poti pune din seara asta, nu se v-a inmuia. La noi nu se mananca de fiecare data tot in aceeasi zi si chiar daca l-am tinut la frigider si 4 zile tot nu s-a inmuiat, doar era mai facil la taiat.

Anonim spunea...

Super tortul,super retete.Felicitari!As avea si eu o intrebare:ce frisca folositi la tort?

Gabriela Cara spunea...

Multumesc mult!
Mai demult foloseam frisca Hulala pana m-am convins ca nu este o alegere deloc buna, acum folosesc numai frisca naturala si chiar daca se bate mai greu, reusesc sa o folosesc cu succes. O marca care imi place este Pilos, secretul este sa fie foarte rece si continutul si vasul, telul cu care lucram, iar robotul meu isi face treaba de minune.

mirela spunea...

Buna ziua,
Am facut acest tort de ziua fetitei mele anul trecut si este cel mai bun tort pe care l-am mancat vreodata! joi face 2 anisori si vreau sa fac alt tort dar la fel de bun, ce imi recomandati? pentru cam 17 persoane

Anca spunea...

Super retete, super explicatii, am "prestat" si tortul Winter de curand,a iesit super si a fost foarte apreciat, cred ca trebuie sa-l repet la dublu cu ocazia sarbatorilor :)
Multe multumiri si pupaturi indulcite.

Trimiteți un comentariu