Era o vreme cand in cercurile "elevate" se vorbea franceza, sau, ma rog, se incerca sa se vorbeasca, cand orice barbat demn de respect era cel putin locotenent, si cand "purii" vremii se faloshau cu trofeele lor vanate prin paduri. Putini erau cei carora respectul le era mai cu sarguinta aratat, ca aveau si ei ce arata si cu ce se mandrii. Blani de lei si tigrii, coarne de rinocer, cizme din piele de crocodil si cate si mai cate ghiare, colti, coarne, papanele si chiricele de lighioane exotice, toate vanate desigur de amfitrion prin cine stie ce jungle si paduri tropicale prin care au mai fost, asa, in treacat. Am vanat si noi cateva, dar nu reale, ci din lumea jucariilor, si mandrii de mini-trofeele noastrea, le-am expuns cum ne-am priceput mai bine, spre desfatarea mesenilor veniti sa-l aniverseze si sa-i vaneze motzul lui Adrian.
Venit, vazut, placut, papat, plecat. La bulivard birjar, la bulivard...
Panoplia noastra.
Cam mica pielea asta. Ce sa fac din ea?
Poate un degetar!
Regele fioros al junglei, bland ca un motanel.
Elefantel picat in fund de emotii si un pui de girafa,
uimit de gingasia lui Adrian.
Animalul ala rosu cu picatele, sincer, nush' ce e...
Orangutanul parca zice:
- Hai la nenea sa te smotocesc o tzara...
- si sa te strang in brate, ca am multe...
- Vai, ce dulce e Adrian, sa-l pupe tanti...
Ei, dragilor, cam asta vanam noi.
De va place, sa ne spuneti,
de nu... sa ne spuneti.
LA MULTI ANI, ADRIAN !!!