sâmbătă, 12 februarie 2011

MERDENELE

E dimineatza devreme. Ceasul se incapataneaza sa te streseze animalic. Fiecare sunet ti se pare de zece ori mai puternic, la fel si orice lumina, cat de mica, parca e un proiector aprins sadic in ochii tai, ochi care nu s-au saturat inca de "privit pe sub ploape". Iti e somn. Cumplit de somn. Un somn de crapi si nimeni si nimic nu te-ar convinge sa te urnesti din scutece. Si mai e un simt care e ultra sensibil la orice stimul. Mirosul. Printre semi-vise adulmeci mai ceva ca un caine de vanatoare si in nari iti dau navala haita de miresme ale diminetii. Molfaind adormit, cu mintea-n pioneze, gandind si miscandu-te in reluare, separi dintre toate mirosul de cafea proaspata, paine prajita, croisante si inca ceva nou, abia scoase din cuptor de mandra ta, furnicutza ta de buzunar din casa. Toate astea sunt singurele care reusesc sa te puna cu talpile-n papuci, sa te imbrancesc sa-ti ridici fizicul debordant de lene si sa ti-l muti din patul cald pe un scaun rece in bucatarie, motzaind si bombanind marunt printre buze, mentionand in balmajelile mahmure pline de vorbe de duh, toate datoriile, toti sefii, toti vecinii "amabili", serviciul, ninsoarea, ploaia, luna, soarele, stelele. Toate-s de vina. Toti s-au unit impotriva ta sa nu te lase sa dormi. Singura, stacana cu cafea aburinda, e prietena ta nedespartita a diminetii. Ea si numai ea nu te paraseste niciodata, te asculta cum bombani ca o baba in biserica pe toti si pe toate si nu te contrazice. Iar furnicutza ta te priveste compatimitor. Are si ce vedea. Arati ca dupa razboi. Cu paru' rebel de genu' "pipi-n priza" (ma rog, cine are, ... par, ca priza au toti), cu fatza buhaita, de parca esti intepat de zeci de viespii, ochii mici si rosii ce privesc ca ai unui cameleon, ceanga, si cu respiratia-boare de cocina. Da' te iubeste ca esti al ei, (ma rog, acu' nu mai are ce face) si ca sa-ti incepi bine ziua, te-ndoapa cu ceva ce-ti va tine de foame pana la pranz.

Azi iubita ta ti-a pregatit si MERDENELE.



Delicioase, fierbinti, colcaind de branza, nu ca alea din comert, seci si mustind de ulei. De ce sa-ti mai pierzi timpul la coada, care e si asa interminabila si sa tanjesti dupa inca una cand le-ai terminat ca hamesitu' si sa te-apuce lesinu' sa mai stai la rand iarasi, cand ti le poate face ea, furnicutza de apartament, din dotarea personala. Si culmea, le face incomparabil mai bune, mai mari si mai MULTE. Poti sa glojdeshti d-astea cat te tin bracinarii. Necazu' e ca oricate ti-ar face, tot sunt putine. Si dimineti d-astea o sa ai destule. Cam cat o viata.

Musuroi de furnici sa ai si toate sa-ti faca d-astea si tot nu te-ai satura. Io stiu de ceeeee! Pen' ca-s bestialo-magnifico-branzovenesco-excelente, caldo-aburindo-fierbinti, crocante-n crusta si fragede-n miez. Manaci si plangi, mananci, mananci, mananci, iar mananci, tot mai mananci, inca mananci... mananci,....

- DA' MAI LASA BAAAA SI LA ALTU'!
(cu gura plina)
- CE ZICI? CA N-AUD, CA-MI CRANTZANE CRUSTA-N DINTZI!
INGREDIENTE ALUAT
- 500 g de faina tip 480
- 1/2 lingurita de sare
- 1/2 lingurita de otet
- cca. 250 ml de apa
- 150 g de margarina
- ulei pentru intins

INGREDINETE UMPLUTURA
- cca. 250 g de telemea rasa de vaca sau oi
- 1/4 din cantitatea de branza, gris fiert
- samantana pana la obtinerea unei creme

PREPARARE
Se framanta un aluat din fain, sare, otet si apa.

P.S.-cand mi-o veni Kitchen Aid-ul, treaba asta o s-o fac cu el.
Abia astept!

Se taie in 8 bucati de aproximativ 94 g fiecare.

Fiecare bucata se intinde pe masa unsa cu ulei,
intr-un patrat cu latura de 15-20 de cm.

Se unge cu margarina intr-un strat subtire.

Se impatureste.
Prima impaturire.

A doua impaturire.

A treia impaturire.

A patra impaturire.

Se infoliaza si se pun in frigider la rece
pentru cel putin o jumatate de ora.

PREPARARE UMPLUTURA
Se amesteca ingrediantele de la umplutura...

...pana la obtinerea unei creme uniforme.

Fiecare portie de aluat se intinde
pe masa unsa bine cu ulei, intr-o foaie foarte subtire
si mai mare, de cca. 30 cm.
La mijloc se pune umplutura si se pliaza ca in imagine.

A doua pliere.

Capetele se aduc la mijloc.

Se aseaza cu impaturirea in jos
intr-o tava tapetata cu foaie de copt.

Se coc la 200 grade Celsius.

Se servesc calde, dar la fel de bine merg si a doua zi,
lasate 30 de secunde in cuptorul cu micro-unde.
Asta daca va mai raman pentru a doua zi.

Pai uite de ce!
La cum arata, la cum miros, la ce fine si cocante sunt,
la cat de fierbinti ti le pune furnicutza in blid si in final...
la ce gust...muicaaaaa...au,
slabe sperante sa mai ai ce pune a doua zi la micro-unde.

Mie nu prea imi raman.
Abia ce le-am terminat p-astea,
ca furnicutza mea mai are o sarja de facut.
Si io ma mai vait ca sunt gras. Ioti di ce!
- 'NEATZA SOMNOROSUUU', SCULAREA...
- MMM, CE MIROASE? IAR AI FACUT MERENDELE, CHIRICELE SI BREBENELE?
- NU, ASTA E PORTZIA MEA, SA NU TE-ATINGI, AUZI?!
- DOAR UNAAAA, NUMA' UNA, HAI NU FIIIII...

POFTA BUNA!
retete preluata de la Diaconu Lorena

40 de comentarii:

lauralaurentiu spunea...

:)) Pai sa va fie de bine merdenelele si sa va iubiti mult!
Le facui si eu dar demultisor, la inceputul lui 2009, le-am pus si pe blog, apoi... le-am uitat :)). Noroc ca mi-ati amintit voi de ele, parca m-a ajuns pofta sa le refac.
Va pup si abia astept sa va vad la "cireasa", dar inca si mai tare decat pe voi vreau sa vad... ghici ce? ... mutra lui Varlan la vederea tortului! :=))

pansy spunea...

arata grozav merdenelele ! si povestea e simpatica cat despre rolls royce-ul mixerelor ce sa mai zic.decat ca te invidiez!!!!!!!sper ca ti-ai comandat unul cu capul rabatabil si nu culisant.ca zice ca primul e mai usot de utilizat.si daca e rosu sau verde a ta sunt! fac cerere de infiere!

Nona spunea...

Abia astept sa incerc si eu sa fac medeneleeeeee si sa va spun daca au iesit bune.

Unknown spunea...

Arata tare bine dar munca multa cu aluatul asta:)!

felicia (mangalia) spunea...

Le-am facut si eu astazi,dar ghici din cata faina.....2 kg.Au iesit super bune, umflatele,aspectuase ce sa mai zic sarut mana pentru reteta.Cate retete am incercat de la voi toate au fost o reusita pentru mine.Va pup dulce si va respect din tot sufletul!!!

Tudor Elena Cristina.... spunea...

super cuvantareeeee!!!!super merendele!!!!!!super oameni sunteti!daaaa..mie cand 'mi faceti macaaarrrr 2-3 bucati???..ca mi ploua n gura nu alta!!!felicitari......si pupici.....si la cat mai multe merendele...si nu numai....sa mi ajunga si mieeee...

Anonim spunea...

Lucia sant !asa pofta mi-ai facuuuut!!! dar n-am branza......crezi ca as putea inlocui branza cu carne tocata preparata ca pentru clatite cu carne??? astept parerea ta, le-as incerca cat de curand! te "urmaresc" de mult,am facut "placinta dobrogeana"..supeer ! Felicitari pentru toate retetele tale, cred ca e fericit din cale afara "gogosica".

Gabriela Cara spunea...

Lucia, desigur poti folosi umplutura cu carne si atunci le poti numi "placintele cu carne", vor fi tare gustoase si asa.
Multumesc pentru cuvintele de apreciere si ma bucur ca ai mai incercat si alte retete de ale mele.
Te pup!

Gabriela Cara spunea...

Suuuper comentariu, draga mea "me and you", multumesc :)) Cu cea mai mare placere te-as fi asteptat la o merdenea, dar daca nu ai strigat la timp... ramane la o alta ocazie.
Puuup!

Gabriela Cara spunea...

Felicia, ti-am lasat un mesaj pe fb.
Ma bucur ca ti-au reusit si tare mult trebuie sa fi muncit la atatea merdenele. Te pup, fata draga si la vara ne vedem pe litoral :)

Gabriela Cara spunea...

Iulia, nu este multa munca cu acest aluat, uite Felicia a a facut din 2 kg, asa ca din 500g e floare la ureche, incearca!

Gabriela Cara spunea...

Cristina, eu te astept cu impresiile artistice :)) Spor!

Gabriela Cara spunea...

Pansy, draga mea, nu voi scapa ocazia sa te intalnesc si asta cat de curand, sa-si mai revina vremea asta ca sunt praf din cauza durerilor de cap. Si nu, nu este rosu, nici verde, am dorit sa il asortez cumva cu celelalte obiecte electrocasnice din bucatarie si l-am comandat in culoarea de pearl metalic, inca il astept, mai dureaza putin, putin.
Pupici!

Gabriela Cara spunea...

Laura, Laura, ce dor mi-i de tine...
Hai ca mai este putin si il vezi si pe domnul meu si pe domnul Varlan, sa nu uiti! Va pup si va imbratisez cu drag!

Mihaela spunea...

Mereu m-am intrebat cum se prepara merdenelele si cautand pe google am gasit reteta ta. Chiar vreau sa incerc, sper sa-mi si iasa insa :) Multumesc pentru reteta!

Guvi spunea...

Mi-e foameeeeee! Daca nu-mi dati o merdenea va fac un film indian :))

Gabriela Cara spunea...

Guvi, fataaa, iti faceam special pentru sufletul lui matale, dar cand auzai de film, chiar ca nu mai capeti nici o farama, ca mi-i tare dor de acele vremuri si nu vreau a scapa ocaziunea:))
Te pup de nu te vezi, bre!
pies. astept filmul :))

Dana Mariette spunea...

Merdenelele sunt super,da'...acum ,dupa emisiune,pentru care va felicit,am dat fuga la bucatarie si am facut o portie de clatite...!!!Inca odata felicitari si sa aveti o seara placuta!

retete- ina spunea...

asa ma gandeam sa le fac si eu azi imcerc cu mere,felicitari,sigur sant bune
o primavara fericita ,multi ghiocei si multe martisoare

Unknown spunea...

La multi ani scumpa mea de 1 Martie si o primavara cat mai frumoasa cu multe, multe flori si bucurii!

zamzuu spunea...

mariette spunea...
Merdenelele sunt super,da'...acum ,dupa emisiune,pentru care va felicit,am dat fuga la bucatarie si am facut o portie de clatite...!!!Inca odata felicitari si sa aveti o seara placuta!

Stai sa pun reteta de la minitortul cu cafea. Si o sa faci d-asta, lasa clatitele.

Gabriela Cara spunea...

retete- ina spunea...
asa ma gandeam sa le fac si eu azi imcerc cu mere,felicitari,sigur sant bune
o primavara fericita ,multi ghiocei si multe martisoare

Ca bine zici, cu mere! Ia sa-ncerc si io.

Gabriela Cara spunea...

Iulia spunea...
La multi ani scumpa mea de 1 Martie si o primavara cat mai frumoasa cu multe, multe flori si bucurii!

Pupici pe bujorei, fata draga. La multi ani si tie.

felis spunea...

Vai cum pot sa arate!!... Minunat!!
Sa ai o primavara frumoasa!

gabi dragu spunea...

Buna , Gabriela
m-am uitat cu placere la emisiunea Cireasa de pe tort ,in care a fost invitat Costel.
Felicitari !!!
Am o rugaminte si anume cum as putea intra in posesia retetei minitort cu crema capucino?

janet spunea...

Mamaaaa,da ce poftaaaaa!Nu promit dar maine cred ca le prestez!
O seara minunata!

Anonim spunea...

Buna seara vreau sa va multumesc pt retetele pe care le aveti pe blog,pot spune ca am incercat f multe si au fost super.Am incercat sa fac merdenele au crescut dar partea de jos a iesit tare oare unde am gresit?am folosit faina 000 sa fie asta cauza?

Marcela S. spunea...

Draga Gabriela, saptamana trecuta am avut marea surpriza de a urmari, aici in Canada, emisiunea Cireasa de pe tort, si vreau sa il felicit pe Zamzu pentru castigarea titlului de "cea mai buna gazda"; e un bucatar excelent si are un simt al umorului desavarsit.Felicitari pentru tot ce faceti voi aici si pentru ideile minunate care m-au inspirat in propria bucatarie. Spor la bucatarit in continuare.

sinzi spunea...

buna ziua gabriela,sunt noua pe aici,am o intrebare,de ce se pune in aluat otet.Multumesc anticipat,esti extraordinara si bafta in continuare

Gabriela Cara spunea...

Felis, te pup si la multi ani pentru 8 martie!

Gabriela Cara spunea...

Gabi draga, trebuie sa fac reteta din nou cu poze pas cu pas si dupa aceea o voi posta aici pe blog.
Iti multumesc si te rog sa ai putina rabdare ca acum m-o palit gripa si abia stau in picioare. Ma refac si ma pun pe treaba.

Gabriela Cara spunea...

Incearca sa faci merdenelele cu faina 480, o gasesti in Carrefour, o au tot timpul.

Gabriela Cara spunea...

Ma bucur tare mult Marcela, ca ai reusit sa vezi emisiunea si iti multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. La multi ani pentru 8 Martie si iti doresc o primavara minunata!

Gabriela Cara spunea...

Sinzi, dupa cate cunosc, otetul se pune ca sa fragezeasca aluatul si la cat este trecut in reteta nu il vei simti la gust. Daca vrei sa faci merdenelele, te rog sa respecti reteta ca sa fi sigura de reusita. Pupici!

retete- ina spunea...

LA MULTI ANI
de 8 martie,petrecere frumoasa

Lia Maria Grozi spunea...

Draga mea, te asteapta pe blogul meu un frumos premiu...
Pupici.

Petronela spunea...

De cateva luni , tot intru pe aici si am gasit foarte multe lucruri interesante!
Nu am scris nici un comentariu pana acum , dar in seara asta, TREBUIE sa MULTUMESC pentru aceasta reteta (aluat) ,l-am facut in seara asta .Eu nu am facut merdenele ,ci strudel cu mere si a iesit o minunatie .
Drept dovada l-am si postat !
Multumesc mult pentru reteta si o seara buna !

helga spunea...

Imi era pofta de mult timp de merdenele. Le-am facut astazi si au iesit grozave. Mi s-a parut usor de facut. Doar cu impachetarea nu m-am impacat. Partea de sus a ramas foarte subtire, a crapat si a iesit compozitia putin pe acolo.
Multumesc pentru ADD pe facebook doamna Gabriela si felicitari pentru site.

George spunea...

Arata nwmaipomenit,tocmai k-ak pus pe preparat si sunt in faza "bagat la frigider" si ma chinuie o intrebare...ce naiba le face sa creasca asa frumos..margarina..nu pricep..sa vedem ce o sa iasa,adica daca cresc !

Gabriela Cara spunea...

Margarina face ca straturile sa se separe la copt, intocmai ca la aluatul foietat.

Trimiteți un comentariu