marți, 14 mai 2013

TORT CARREMENT CHOCOLAT de PIERRE HERME

Invitatia primita de a participa la concursul IMPRESS A CHEF ne-a onorat si ne-a pus in situatia de a alege o reteta deja postata pe blog, reteta care sa fi adunat in timp destule de multe aprecieri, ca in felul acesta sa o alegem in a ne reprezenta la concurs, sau, asa cum am decis, sa postam ceva nou, delicat, special prepatat pentru a impresiona un Chef, un juriu, un public. Daca ceea ce am ales sa va prezentam este in masura sa impresioneze toate cele trei categorii, voi putea participa, alaturi de inca alti cinci concurenti la un curs-seminar cu tema gastronomica ce se va tine la Budapesta.

Cam din decembrie 2012, de cand am citit aceasta reteta, am vrut sa o fac, dar cum nu s-a ivit nici un moment mai potrivit, pana astazi, am tot amanat. Acum este cel mai potrivit prilej de a o prepara, cu atat mai mult cu cat reteta este de o delicatete speciala, selecta, o creatie de cofetar francez si aici l-am numit pe Pierre Herme, iar ca tribut pentru inventarea ei, am reprodus, e drept cu mai putina acuratete, monograma autorului. Celor ce iubesc ciocolata le spun ca este o clipa de deliciu, o desfatare a papilelor gustative. Dar ma intreb, oare cine nu iubeste ciocolata? 

Departe de a fi un preparat cu un aspect grandios, aglomerat, exteriorul contrasteaza cu continutul bogat, diferit ca arome si texturi, delicat, fin si ciocolatos pana la extrem. Numele spune tot.

CARREMENT CHOCOLAT
de
PIERRE HERME




BLAT DE CIOCOLATA

INGREDIENTE
- 125 g ciocolata belgiana 72%, taiata bucatele
- 125 g unt
- 110 g zahar fin
- 2 oua mari (sau 3 mici)
- 35 g faina

PREPARARE
Se tapeteaza o forma de 20 cm diametru cu hartie de copt.
Cuptorul se incinge la 180 grade Celsius.

Ciocolata maruntita se topeste la bain-marie.

Taiati untul in bucatele si adaugati la ciocolata topita.

Zaharul se bate impreuna cu ouale si faina cernuta.

Se adauga ciocolata cu untul.

Puneti aluatul in forma pregatita si coaceti 20 minute.

La final, blatul trebuie sa arate ca si cum nu ar fi copt.
Scoateti din forma si lasati sa se raceasca pe un gratar.


CREMA FINA DE CIOCOLATA

INGREDIENTE
- 70 g ciocolata belgiana 72% taiata bucatele
- 100 ml lapte
- 100 ml frisca lichida
- 50 g de galbenusuri
- 50 g zahar fin

PREPARARE

Intr-o craticioara puneti la fiert laptele si frisca.
Intr-un castron bateti galbenusurile cu zaharul 
si combinati cele doua amestecuri.
Puneti inapoi in craticioara si amestecati usor, 

pana atinge temperatura de 85 de grade Celsius.

Puneti 1/3 din compozitie peste ciocolata maruntita
si amestecati bine.
Repetati de inca doua ori, amestecand de fiecare data,

dupa care bagati mixerul in functiune.

Puneti crema peste blatul racit.
Dati la frigider pentru o ora,
dupa care dati la congelator pentru inca o ora.


MOUSSE DE CIOCOLATA

INGREDIENTE
-170 g ciocolata belgiana 72%
- 80 ml lapte
- 1 galbenus
- 4 albusuri
- 20 g zahar fin

PREPARAREA
Topiti ciocolata tocata intr-un bol, la bain-marie, 
dati la o parte.

Intr-o craticioara puneti laptele pe foc.
Cand este sficient de cald, 

se toarna peste ciocolata topita.
Amestecati pana devine fluid.

Adaugati galbenusurile si amestecati bine.
 Albusurile se bat spuma, apoi adaugati zaharul, ca la bezea.
Incorporati, in doua randuri, albusurile bezea in compozitia de ciocolata.

Puneti mousse-ul peste crema de ciocolata si nivelati.
Dati la congelator pentru doua ore.


STRATUL SUBTIRE DE CIOCOLATA

- 100 g de ciocolata belgiana tocata marunt

PREPARAREA
Topiti ciocolata la bain-marie si lasati sa se raceasca la temperatura camerei,
dupa care incalziti din nou, pana ajunge la 32 de grade Celsius.
Puneti ciocolata peste o folie de hartie de copt si intindeti bine.
Taiati in marimea tortului, acoperiti cu alta folie de hartie,
pentru a impiedica ca ciocolata sa se increteasca.

Se da la congelator pentru doua ore.


SOSUL DE CIOCOLATA

INGREDIENTE
- 50 g de ciocolata tocata
- 95 ml apa
 - 35 g zahar fin
- 50 g frisca lichida

PREPARAREA

Toate ingredientele se pun in ibric, la fiert.
Amestecati continuu, pana sosul este suficient de gros.


GALZURA DE CIOCOLATA

INGREDIENTE
- 100 g de ciocolata
- 80 ml frisca lichida
- 20 g unt
- 100 ml din sosul de ciocolata

PREPARAREA  
Intr-o craticioara se pune frisca sa fiarba si dati la o parte.
Incet, adaugati ciocolata tocata, amestecand din mijloc sprte marginile craticioarei.
Lasati sa se raceasca la 60 de grade Celsius, inainte de a adauga untul,
dupa care adaugati 100 ml sos de ciocolata.


TERMINARE TORTULUI

Scoateti prajitura din forma si din folia de plastic.

Acoperiti cu glazura.
Lasati sa se aseze, dupa care transferati pe un platou de servit.

Lasati tortul doua ore la frigider,
inainte de momentul servirii.

Taiati cu un cutit ascutit si dupa fiecare taiere 
scufundati cutitul in apa fierbinte pentru 30 secunde.





POFTA BUNA!

59 de comentarii:

Ana B spunea...

Genial! Multi pasi de preparare, iti trebuie rabdare de fier, consider totusi ca rezultatul final,al oricarui tip de preparat de genul acesta, reflecta munca depusa. Orice textura, gust imbinat armonios= preparat MINUNAT. N-am calculat timpul exact cu tot cu pauze(2 ore la congelator, 1 ora la frigider,congelator, congeator, frigider) dar sper ca maine, in 8 ore cat am la dispozitie, sa-i fac cadoul ideal sotului meu, care implineste 31 de ani. Aprecierile mele pentru rabdare, migala si maiestrie. Jos palaria!
Am nevoie de sfaturi in privinta gradelor, nu am un termometru si cred ca ar fi util mai multor persoane sa poata aprecia. Minute, foc mic, mediu, orice.

Lavinia spunea...

Doamne Dumnezeule mare!!!

Postolache Violeta spunea...

tortuletul asta e raiul ciocoholicilor! sublim!

Elena Toma spunea...

Superb ciocolatosul, mai ales prin straturile diferite ca textura. Sper sa te vad la Budapesta!

Liana10 spunea...

wauuu....cum arata...nobil, elegant, valoros! Felicitari, draga Gabriela, locul tau spre Budapesta e asigurat! Mi-ar placea din suflet sa calatorim impreuna si sa ne cunoastem. puup

pansy spunea...

Asta-i musai de incercat

Angelica spunea...

Migala si rafinament!
Arata extraordinar tortul tau Gabriela!Felicitari si multa bafta!
Te pup!

Gaby_d spunea...

Am inghitit in sec! Arata fenomenal! Bafta!

iulian rosu spunea...

Orice comentariu este de prisos, stim foarte bine ce minunatii pregatesti de fiecare data, asa ca, iti doresc din tot sufletul sa mergi la gastroart :) succes

Mihai spunea...

Si eu am mizat tot pe ciocolata. Poate e cu noroc pentru amandoi. Mult succes!

Anonim spunea...

Acest tort este visul oricarui maniac de ciocolata :P
Este senzational, far nici un dubiu vor incerca reteta! :)
Felicitari si multa bafta!

Anonim spunea...

Felicitari Gabriela ! Am incercat mai multe dintre retetele tale dulci si au iesit foarte bine. Multumesc pentru acuratetea acestora. Iti doresc spor in toate, inspiratie maxima si bafta ! Toate cele bune, Mihaela.

Naina spunea...

Tortul arata incredibil, banuiesc ca si gustul este pe masura!

Unknown spunea...

Cu siguranta am sa incerc reteta ta. Succes, Gabi!

Ileana spunea...

Ciocolata e castigatoare ! Multa bafta !

CristinaK spunea...

Doamne, cata ciocolata!!! ♥♥♥ Un deliciu de tort 100%! ♥♥♥
Multa, multa bafta, Gabriela!

alina spunea...

Felicitari Gabi, iti doresc sa ajungi pe cele mai inalte culmi, pentru ca meriti. Iti apreciez munca ingrijita si perseverenta. De asemenea, apreciez faptul ca esti printre putinele "culinarese" care posteaza retetele corect. Am preparat multe delicii dupa retetele tale si toate au fost un real succes. Iti multumesc, tine-o tot asa si bafta!

Andreea spunea...

Ciocolatosenie infernala! Minunat! Felicitari pentru inspiratie! O alegere nemaipomenita! Pup!

Anonim spunea...

Da, e bine ca va protekati sa nu copieze altii retetele dar dv. LE COPIATI PE ALE ALTORA!!
Astfel de retete CARE NU VA APARTIN ati utea sa le lasati.
Puteti dovedi ca aveti dreptul la ea ?

Unknown spunea...

Minunat arata! M-a facut sa inghit in sec :D Felia aia e periculoasa rau...

Gabriela Cara spunea...

Dragele mele, va multumesc din inima pentru aprecieri si va voi raspunde fiecareia imediat, dar cu permisiunea voastra, voi raspunde prima data acestui sau acestei anonime care ma trage la raspundere.

Anonim spunea...

Da, e bine ca va protekati sa nu copieze altii retetele dar dv. LE COPIATI PE ALE ALTORA!!
Astfel de retete CARE NU VA APARTIN ati utea sa le lasati.
Puteti dovedi ca aveti dreptul la ea ?

Sa o luam pe rand!

- Da, e chiar foarte bine cand imi "PROTEKEZ" proprietatea, dar o fac strict pentru fotografiile postate, si pretind, ca toti ceilalti, sa fie respectata asta.

- Daca prin A COPIA intelegeti termenul de a reproduce cat se poate de exact o reteta publica, atunci DA, SUNT VINOVATA, AM COPIAT. Si mai mult, am specificat si pe cine am copiat. Dar vad ca in afara ca va e greu sa va exprimati corect, nici nu stiti sa cititi. Va invit sa o faceti de la inceput, cu titlul postarii in care veti gasi numele cunoscutului cofetar francez, autorul de drept al retetei.

Deci, dupa ce veti citi si sper ca veti intelege ce am scris, va veti lumina ca nu e reteta mea, nu am pretins asta nicaieri si ca DA, AS "UTEA" SA O LAS, pentru ca e munca mea. Sincera sa fiu, eu nu v-am inteles nici demersul beligerant, nici semantica, nici etimologia unor cuvinte. Revizuiti-va lacunele si mai apoi, mult mai tarziu, incercati sa mai comunicati. Dar nu cu mine.

Gabriela Cara spunea...

Dragelor, revin dupa ce am postat mai sus, realmente siderata ca mai exista inca oameni care nu inteleg cum si cu ce se mananca tortul asta, treaba pe aici si alte cateva firmituri.

Va multumesc sincer pentru aprecieri. De cand am infiintat acest blog, eu si sotul meu am avut parte de multe, foarte multe bucurii, dar ca si in fabula lui Donici, au mai dat tarcoale si ceva muste. Tocmai a trebuit sa deschid fereastra si sa dau una afara.

Acum ca am ramas doar noi, fara riscul sa se mai aseze ceva pe munca noastra, va invit la o "felie de vorba".

ANA B
Draga mea, sper ca raspunsurile pe care ti le-am dat pe contul meu de Facebook sa iti fie de folos.

LAVINIA
Imi dai voie sa continui eu? ...care ai lasat pe lume cacaoa din care se scoate untul cu care se face ciocolata. Minunata creatie!

CAIETUL CU RETETE
Sper sa gasesti o pagina si pentru reteta asta in caietul tau! Merita!

ELENA TOMA
M-am straduit sa iasa cat mai corect, incercand sa ating perfectiune maestrului francez. Mai am de lucru... Sper sa o fac la Budapesta. Multumesc pentru sustinere.

LIANA TOMA
Ai prins exact esenta tortului. Asa sa ne ajute internetu'...

PANSY
Draga mea, nu-l incerca. Fa-l, ca stiu ca poti. Merita.

ANGELICA
Intr-adevar, e ceva migala, dar merita.

GABY_D
Si ai mei au inghiti in sec pana l-am terminat. Erau mereu prin preajma, gata sa fure cate un deget de crema.

ELENAS CAKES
Multumesc pentru incurajari. Ar fi ceva.

MIHAI
Multumesc!

DELICIOUS FLAVOURS
Da, chiar sa-l faci si sa-mi dai de stire.

ANONIM
Daca tot postez o reteta cu tot cu etape, trebuie sa fie exacta. Am suferit cand gaseam erori, chiar in reviste de gen.

NAINA
Sa fi sigura draga mea. Si am doi cioco-maniaci in casa. Sunt in transa cand mananca.

CARMEN IORDACHE
Ai sa fi foarte multumita. Srie-mi dupa...

ILEANA
Sper sa fie asa draga mea. Multumesc pentru incurajari.

CRISTINA K
Ciocolata pur si simplu. Asa se traduce numele tortului. Spune tot.

ALINA
Iti multumesc pentru aprecieri. Ma bucur ca pot sa te ajut si ma flateaza ca ai ales retete prezentate de mine. Cand mai faci una, scrie-mi.

ANDREEA
Asa cum am spus in prezentarea retetei, il aveam in lista de ceva timp. Asteptam momentul si iata-l. Potrivire perfecta.

Inca o data va multumesc dragelor pentru aprecieri si pentru sustinere. E o rasplata pe care o astept si o apreciez din toata inima. Trebuie doar sa am grija sa nu-mi mai tulbure bucuria cate o musculitza betiva ratacita, bazaind deranjant pe la urechile noastra.

Miha spunea...

N-am cuvinte sa-mi exprim simtamintele! Sunt fascinata...ma uit la poze si...mai beau o gura de cafea sa-mi treaca poftele :))))

Multa bafta Gabriela!

Roswitha spunea...

Grandios lucrat,mult SUCCES!

Cosmin spunea...

Keep on walking...

Liliana Toma spunea...

Asa tort ciocolatos bun nu am mai vazut! Cred ca se topeste in gura!! Succes!! Drumul spre Budapesta sigur iti este asigurat!

pop aurelia spunea...

este foarte frumos si superb aceasta lucrare pentru prepararea ciocolatei nu am cuvinte sa le pot descrie sentimentele fata de preparatele ciocolatei ador si eu si familia

Alice spunea...

Ioiii ce frumusete!! Ciocolataaaa
bafta drag amea, multa bafta

Ghiocel07 spunea...

Frumos, elegant si sigur gustos. Bafta in tot ceea ce faci.

catkitchen spunea...

Un preparat de sarbatoare !!!Atata munca trebuie rasplatita , zic eu !!!
Multa bafta , GABRIELA !!

Adina Aruştei spunea...

e .. de vis!
felicitari, draga Gabriela!

Rita Oarga spunea...

Minunatia asta de tort m-a cucerit intru totul.
Eu spun ca e regina torturilor cu ciocolata.
Atatea straturi de ciocolata cu texturi si gust usor diferite peste blatul dens, ciocolatos, incanta simturile iubitorilor de ciocolata.
Aspectul tortului este simplu, dar de mare efect.
Iar pentru faptul ca ai ales reteta lui Pierre Herme te felicit din toata inima.
Iti doresc multa bafta la concurs si distractie placuta la Budapesta, pentru ca sunt sigura ca vei fi printre castigatoare.
Te imbratisez cu drag.

CarmenAnne spunea...

Un ciocolatos pe gustul meu : )

Mirela spunea...

Poti suporta foarte bine pozele si reteta si inghiti in sec acolo de cateva ori cand le privesti ,dar daca dai clik pe ele pur si simplu ti se face asa un mare gol in stomac si simti ca vrei sa rontai o bucata de ciocolata .Poza in care glazura curge lent peste tot tortul te lasa masca iar felia de la final este mai ceva decat cireasa de pe tort .Fabulos ,sper sa ajungi la Budapeste si sa ai langa tine doamne la fel de picepute cum ar fi de exemplu doamna Panseluta .

gabyta spunea...

SUBLIM !!
Citind reteta doar si urmarind pasii parca ai simteam gustul divin si ciocolatos.
Cu siguranta am sa il fac si eu ,,,arata intr.-un maaaaaaaaare fel.
Felicitari din suflet si ptr aceasta realizare.Eu sunt convinsa ca e super gustos,,ca de aratos are nota 20 cu felicitari ,finut ,elegant ,,,si as putea continua,,,,,
Multumesc din suflet ca imparti cu noi toate aceste retete si as avem si noi sansa de a disfruta si savura atatea bunatati.
Mult succes in continuare si multa sanatate.O zi buna.

Emily spunea...

superb tort!
Succes!

Anonim spunea...

Felicitari!!
Reteta e tare faina iar decorul superb!!
Multa bafta!!
Loredana
Bucataresele Vesele

Anonim spunea...

Pe cat de simplu pe atat de impunator ... Cu siuranta vei impresiona toti chefii nu doar pe cei de la Budapesta ! Felicitari !

Lia de la B. Vesele

Bucate Apetisante spunea...

Sunt mega impresionata de acest tort dar si de rabdarea ta. Ai maini de aur , ai mai dovedit-o inca o data desi nu era nevoie :)
Imi plac enorm de mult torturile de ciocolata, sunt preferatele mele. In lipsa unui tort dar cu pofta de cioco in suflet, in minte si-n stomac :) am plecat in cautarea unei ciocolatele prin casa :))
Succes !

Mari spunea...

Sper ca nu e tarziu sa-ti dau like! Nici nu se putea altfel la cat de minunat este tortul asta. E o nebunie ciocolatoasa! Sper sa ajungi la Budapesta!

Anonim spunea...

Gata...sunt indragostita de acesta reteta! Va admir de mult timp si va "copii" retetele.Mi-a iesit absolut tot ce am incercat datorita faptului caci cantitatile sunt postate corect.Nu mai vorbesc de modul de prezentare a unor reteta care ma face sa rad cu lacrimi .Va multumesc pentru acesta reteta si va doresc mult succes!Brindusa

Vasile Floroaia spunea...

Super creatie!
Mult de munca, dar merita! Cred ca are un gust divin!

adnia spunea...

vai, de cand n-am mai ajuns pe pagina ta, numa bunatati ai pregatit!

Politan Prod 97 SRL spunea...

este o reteta foarte reusita

Fose septice



Bazine - Rezervoare

Torturi botez spunea...

Primul gand care l-am avut dimineata a fost sa aplic retele tale asa ca m-am apucat si mi-a iesit o minunatie de prajitura. Multumesc mult Gabriela.

Anonim spunea...

Tortul arata absolut delicios si cred ca gustul este divin de ciocolatos. O sa-l fac duminica si sper ca voi reusi ca macar aspectul sa fie asemanator cu al tau :)

Claudia spunea...

Nu imi plac torturile cu cioolata,dar acesta a reusit sa ma faca sa inghit in sec. Arata formidabil! Felicitari, draga Gabriela!si multumesc!...m-ai salvat din multe situatii in care nu stiam cu ce sa-mi rasfat sau sa-mi uimesc invitatii.

Doina spunea...

Incredibil de bine arata. Am sa incerc totrul cu ocazia sarbatorilor de iarna. Am ceva emotii, dar cu pasiune, atentie si rabdare sper sa imi si iasa. Felicitari pentru toate retetele desavarsite!!!

mirela spunea...

de unde cumpar termometrul, sau cum ma descurc fara el?

mirela spunea...

si pentru cate persoane este acest tort?

Gabriela Cara spunea...

Termometru gasesti la kitchen-shop sau la alte magazine dedicate bucatariei. Tortul cantareste in jur de 1,5kg, il portionezi in felii mici pentru ca este plin de ciocolata si satios.

mirela spunea...

la moussul de ciocolata la ingrediente scrie un galbenus, iar la preparare scrie adaugati galbenusurile; pana la urma cate galbenusuri se pun, ma scuzati ca va intreb sper sa nu fie cu suparare

Gabriela Cara spunea...

Un singur galbenus cum scrie la ingrediente. Nu este cu suparare, spor la tort!

Unknown spunea...

Ce minunatie de tort...un pic complicat ..dar salivez. Poate ca o sa prind curaj vreodata sa-l fac eu sunt ciocoholica...deci :P,pupici !

Anonim spunea...

Waau felicitari! Cred ca-i super bun bafta!

alexandra spunea...

Foarte apetisanta reteta, am si eu 2 intrebari: zaharul fin e cel pudra sau cel normal? Si nu e amarui tortul ? Eu in general sunt iubitoare de ciocolata, dar cea cu lapte , nu cea amara... De aceea intreb.

Gabriela Cara spunea...

Este pe piata un zahar fin, nu pudra, nu tos obisnuit, de la Margaritar in punga galbena. Nu este deloc amar, este chiar o incantare pentru iubitorii de ciocolata. Si eu iubesc ciocolata cu lapte, insa gustul acestui tort ma fascineaza de fiecare data cand il savurez.

Elena spunea...

Am facut multe torturi de la tine. Asta a fost primul fail. Mi-a curs tot mousse-ul. Imi vine sa... Oare nu trebuia gelatina?

Gabriela Cara spunea...

Imi pare tare rau, Elena. Nu, nu trebuie deloc gelatina in acest tort, insa ciocolata trebuie sa fie de cel putin 75% cacao.

Trimiteți un comentariu