Sunt o femeie care gateste din pasiune, din dragoste. Din pasiune pentru gatit si din dragostea pentru ai mei. Incerc sa le satisfac cele mai nastrusnice gusturi, dar de cele mai multe ori eu sunt cea care ii rasfat cu cele mai diferite posibil preparate. Gatesc romaneste, dar am caiete intregi cu selectii din bucataria internationala. De data asta am sa pun ceva mai multa "sare si piper" pe bucataria noastra si asta din dorinta expresa de a arata lumii gurmande ca nu doar retetele italiene, franceze sau asiatice pot concura intre ele. Si am de unde sa ma inspir. Daca ar fi sa amintesc doar placintele si prajiturile si nu mi-ar ajunge o suta de pagini de postari. Ce sa mai zic de supe si ciorbe? Dar de miile de pagini publicate cu retete pentru felul "doi". Si variatiuni pe aceeasi tema sunt cu duiumul, ca ardeleanca nu face la fel sarmalele ca si munteanca, banateanca nu face la fel placintele ca si dobogeanca, palinca-i mai tare in Maramu', painea parca-i mai faina in Ardeal... Si tot asa! O pot tine pana maine, ca am vlaga. Asa cum sticletele are cel mai curcubeu colorit de pene, tot asa si bucataria noastra e diferita una de alta, la doar cativa kilometrii distanta. Si asta imi e oful. De ce? Pai cum pot arata restului lumii cate minunatii gatesc romanii, cand am atatea din care sa aleg si toate-s apetisante. Grea alegere pentru etapa a doua a concursului, in care am decis sa fac cinste bucatariei romanesti, sa arat lumii ca pe la noi se mananca cu gust. Si cand zic: cu gust, exact la asta ma refer, adica acel gust care s-a pastrat nealterat de sute de ani, acele legume si fructe care poate nu arata ca masurate cu sublerul, dar sunt naturale (n-as zice Bio, ca-i pleonasm, ca pe la noi mai toate-s Bio), au aroma, au gust si dau preparatelor acea savoare pentru care as lasa de-o parte farfurii occidentale de care multi fac uz doar pentru nume, aspect sau pret. Si alegand de la fiecare neam de-al meu cate ceva, am vrut ca si standul meu sa fie tot un curcubeu neaos romanesc, adunand in cativa metrii patrati, cultura, traditiile si bucataria cat mai multor romani. Muzica populara, care pentru altii pare rupta din alta lume, ecrane care prezinta frumusetea si varietatea straielor populare, lucrate de mana, costume din Bihor, Oltenia, Banat sau Bistrita-Nasaud, mesteri maramureseni, sculptori in lemn, dand clasa de inginerie rustica ridicata la rang de arta, vase de lut de la Horezu, icoane pictate pe sticla. La intrarea in stand te intampina cu maretie si finetea lucrarii o poarta maramuresana, ce se inalta mandru strajuita de cel mai puternic pasaport international al romanilor, Coloana Infinitului lui Brancusi. Mireasma sarmalelor langa o mamaliga aburinda si o ciusca murata sa te intampine de cum ai trecut pragul. Nu intorci bine capul si aburii din feliile proaspete de cozonac iti invadeaza narile. Peretii incarcati cu tacamuri din lemn, vase de lut, stergare si funii cu tot felul de legume crude si uscate te intorc in Muzeul Satului si simti ca cei aproximariv 35 de metrii patrati ai standului sunt ai tai, de la bunica de pe prispa, sau in batatura lui Nea Gheorghe, sau locul in care duminica, dupa slujba de la biserica, s-adunau toti tinerii satului sa joace hore si sarbe. Acolo esti acasa, bucatica ta de Romanie. Si ospitalitatea noastra va iesi la iveala sa bucure si pe altii, oameni ce ne vor trece pragul si vor zabovi la mine-n stand, ca la mama acasa.
Ascunsa sub atata romanism, tehnica modernă se va integra ca un real ajutor, inlocuind perfect, vatra in care se coace paine sau plita pe care sfaraie tigaia cu parjoale.
Asa am visat standul meu, asa as vrea sa arate. Desenul imi apartine.
