Se afișează postările cu eticheta In vizita.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta In vizita.... Afișați toate postările

duminică, 26 august 2012

Falafel la Divan Express

    Daca nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Nu ca n-as arata cat un munte, ca daca ma uit in oglinda, ceva, nu stiu ce, asa imi zice. Tronand lenes, cocotat pe un maldar de perne, califul Foama-n Gat Bey, (Mahomedul nostru) asteapta in Divan, plictisit si obosit din nascare, ca ghiaurii din Tara Romaneasca sa dea navala si sa-si stinga poftele in lupta cu ostile lui Pasha Ali Falalel si ale Vizirului Kebap Ataturk. Cetatea sa e ridicata strategic la portile Centrului Vechi al Bucurestilor, mai aproape de apa Dambovitzei, ca deh, paganul asta e de import, venit aici in batatura noastra de buna voie, unde-si aduse din Orient toate mirodeniile si bunatatile cu care vrea musai sa cotropeasca papile pofticiosilor, macar asa sa implineasca visul inaintasilor lui de a transforma pamantul nostru in pashalac turcesc.

    Si din lista-i lunga, de cate e in stare sa faca, am ales sa incepem cu pretentiosul Falafel. Ii zic asa, pentru ca multe incercari mi-au trecut pragul gurii, pan' la asta, ca sa stiu ca nu oricine se lauda, poate sa si-l faca giugiuc. Si iata-ma, mare cat un munte, insotit de haremul meu de trei cadane, toate-ntr-una, Gabriela, batand pofticios la poarta cetatii "Divan Express". Cald afara, dar de la intrare te pasleste un iatagan de aer rece, umezit de ventilatoare cu apa si asa te pashte chefu' sa nu mai pleci si sa mai zabovesti cat s-o putea, doar, doar se mai inmoaie canicula. Si oricum, ai de ce sa stai, ca te ia cu leashin pe la foale cand mirosurile dau navala-n nari. Acolo am dat de niste "ieniceri, copii de suflet ai lui Alah" (vorba lui Eminescu), care se-nvart ca niste titireze, cu miscari rapide si exacte, pregatind si servind de toate, facand din asta un spectacol, sa bucure nu doar gustul, dar si vazul. Efendi Stefan, gazda noastra din acea zi, afisand nativ un zambet perfect, parca era bagat in priza, ori nimerise niste ardei iute in alta parte, ca nu mi-a fost usor sa-l urmaresc. Cand mi-a spus ca Falafelul lui e cel mai bun, am zis, hai, sa mai incerc inca unul, dar pana la final, m-a convins. Totul preparat acolo, pe loc. Chiftelutele de falafel formate si prajite la comanda, lipia proaspat framantata, intinsa si coapta, nu de cumparat, ingredientele crude, proaspete, cu un amestec de culori vii excelent, condimentele din belsug, nu doar cate o dara pierita, pusa asa, sa manjeasca ghiveciul, sosuri care se reinoiau rapid, la cate comenzi erau, cartofi taiati cubulete, ca frantzuseshti stie tot ghiauru' sa faca. Ploua in stomac deja, dar asteptarea merita cu varf si indesat. Pana sa se termine de preparat, cadana Ioana ne-a servit, din partea casei, cu ceai negru, fierbinte si concentrat. Daca nu stiati, pe caldura se bea fierbinte, nu rece. Incercati si veti simtii o schimbare. Ai draq otomani turcii astia, stiu ei ceva. Am pregatit calea gatului si cu un Ayran, ca la mama lui, iar apoi veni obuzul (ca asa arata impachetat), Falafelul dehh. Mmmm... ce gust, cat de proaspat era totul, ce namila de pachet a iesit... A trebuit sa-l casapim pe din doua, dar si asa era mai mult decat indeajuns. A fost (ca l-am halit) PERFECT. Iar la final, si ce final, inghetata "A la Turka Bre". Cremoasa, lipicioasa, aromata, multa (ba nu, putina, stiu io de ce), ce mai, am fost cucerit. 

    Iar daca treci seara pe acolo, in special copiii au parte de multe giumbushlucuri pana le vine randul sa-si capete ravnita portie de inghetata. Va arat asta in viitoarea postare, sa vedeti copiii, dar si adultii pacaliti iar si iar, ca te bufneste rasul si nu stii daca mai primesti sau nu ce vrei.


    Daca Baiazid venea cu d-astea, poate stateam de vorba. Ce fraier a fost.

marți, 4 octombrie 2011

PLACINTE CA LA MAMA LUȚĂ

      Vacanta de vara de anul asta ne-a readus, printre alte locuri, si in Ardeal. Dupa mine, spunand-o cu mana pe inima, sufletul romanismului. A se citii doar cu un singur "r". Nasii copiilor nostrii, parintii Gabrielei si o parte buna din neamuri, plus o haita zdravana de prieteni, toti s-au inghesuit sa locuiasca musai in Alba-Iulia. Mecca noastra. Aici mai gasesti inca oameni cu dare de inima, buni, primitori, ridati pe la colturile ochilor de atata zambet, cu vorba lor aleasa, indelung rumegata pan' sa-i dea drumul pe gura, cu autenticitatea atat de greu de gasit prin burguriele cu pretentii occidentale din Regat, (ca asa-i numita Muntenia p-acolo), cu aerul curat dat de apropierea dealului Mamut, impadurit la greu, cu nobletea impunatoarei Cetati in forma de stea, in care zilnic, la ore exacte, esti purtat cu sute de ani in urma, cand parca din fumul luptelor apare un pluton de strajeri autentici, in straie militare austriece, ce fac onorurile schimbului de garda la portile cetatii. Vechi si nou, fara ca vreunul sa cotropeasca pe celalat. Biserici mai mandre decat o catedrala din alte parti, catedrala mai mandra decat un palat din alta tara. Mandrie si maretie, ospitalitate si liniste. Merita sa veniti macar o data-n viata aici. Incercati de Paste. Veti simtii pulsul Ortodoxiei.
       Dar nu mai jos se lasa imprejurimile orasului. Nu le pot numi periferie, ca pe alocuri sunt mai de soi ca un oras, intrecand in grandoare si bun gust multe cartiere titrate din pretentioase orase. Aici, de cum te indepartezi de Alba Iulia, dai de niste locuri in care primul gand ce-ti vine in cap e sa privesti la ceas, sa vezi cat timp ai la dispozitie, sa poti vedea tot, sa nu pierzi nimic. E rost de mers la pas, ca ai ce vedea, admira si respira, iar intr-unul dintre satele din zona, orasenii din multe locuri vin sa-si faca plinul cu o portie zdravana de viata "ca la mama-n prispa", rupandu-se pret de cateva ceasuri de stresul vietilor lor si revenind la matca in ograda la Mama Luță. 


Acel ceva ce atrage zi de zi zeci de meseni si turisti in batatura hanului ne-a ramas la inima si noua. 
Si d-asta ne vom intoarce acolo ori de cate ori drumul ne va duce in Ardeal. 
Am ospatat in blide de lut, la cerere cu lingura de lemn, o cirba de fasole boabe cu afumatura, cu ceapa si smantana sa o tai cu cutitul, ...
... un pastrav bastinas innotand prin mujdei si mamaliga, spionati indeaproape nu de o matza flamanda sau vre-un caine ratacit, ci de un cocosel galagios si fara pic de stres sub creasta, tupeist de-i mergeau fulgii. Vedea-te-ash in ciorba.

Iar ca aperitiv, dar si desert, niste renumite placinte, 

facute pe loc de tanti Sorina ce nu mai prididea sa coaca atatea cate cereau mesenii. Am comandat si noi doar sase. La inceput. 
Apoi am refacut comanda cu alte sase, ca in final sa mai cerem inca pe atat, sa luam si acasa. Dar n-am plecat de acolo fara sa obtin reteta. Bagaret cum imi e firea, dezinvolt si guresh, am dat buzna in bucatarie si n-am mai iesit decat cu reteta scrisa cu greu o pe o hartie stropita cu ceva ulei, imbibat din cap pana-n talpi de mirosul atat de apetisat, dar fasolindu-mi dintii cu mandrie, cand mirata, Gabriela m-a intrebat daca am reusit sa o conving sa-mi dea secretul. 
Ei da, am luat reteta. E get-beget romanesca, ca la mama acasa. Si chiar daca, prin bunavointa lui Lucian Florea, ginerele gazdei, - care musai sa va zic, trecea ca un prieten bine-poftit pe la orice masa sa dea binete - , am plecat de acolo cu asa trofeu, nu pot inlocui la mine, in Bucuresti, sau oriunde, atmosfera din satul Ampoita, imediat ce treci peste un mic parau ce da numele locului si intri in lumea de odinioara, acasa la Mama Luță, la o portie fierbinte de PLACINTE.


INGREDIENTE ALUAT
- 1 kg de faina
- 5 oua
- 500 ml de lapte
- drojdie cat o nuca, cam 25 de g
- 1 si 1/2 lingurita de sare
- 200 ml de ulei

UMPLUTURI
- varza cruda rasa, sarata, piperata si stoarsa usor de zeama
- branza framantata
-mere crude rase, cu scortisoara si zahar, scurse de zema
- branza dulce de vaci, amestecata cu zahar, coaja de lamaie, vanilie si oua
- mofturi sote
- rabdari prajite
- bazbarube si crocomarle

PREPARARE
Aluatul se prepara clasic cu toate ingredientele de sus.
Uleiul se foloseste la framantat.
Pentru eficientizarea, eu am pregatit aluatul in masina de paine.
Se pun in ordinea urmatoare:
lapte, oua sare, faina si abia apoi drojdia faramitata.
Dupa ce paletele au omogenizat compozitia si masina incepe a framanta, 
se adauga treptat uleiul, lingura cu lingura.

Dupa framantare, am transferat aluatul intr-un lighenas, ca sa poata sa se desfasoare in legea lui.
In cam o ora, dansul devine obez de-a binelea.
Dac-avea buric, juram ca-i "domnu' Z" cu tricoul ridicat, dupa o masa copioasa.
Cat aluatul isi da-n petic, va puteti ocupa lejer sa va pregatiti umpluturile preferate.

 Blatul de lucru trebuie sa fie uns bine cu ulei.
Se iau bucati de aluat, cat un pumn...

...se intind bine cu mana... 

...se pune umplutura din belsug, fie varza...

...branza framantata,

...sau mere. 

"Pungutza cu doi" bani se strange la gura, apoi se intinde iar cu mana, cam cat va e tigaia.

Si se pune la copt intr-o tigaie groasa, incinsa bine, unsa cu ulei, putin mai mult decat la clatite.

Se coace pe ambele parti la foc mediu, spre tare.

 Se servesc calde, abia rasturnate pe farfurie.
Cele cu umplutura dulce se pot coafa cu zahar pudra. 

Aci-s branzoaicele. 

Cele cu mere.

Si in final, cele mai dorite, care se gata primele, placintele cu varza.


POFTA BUNA!
Sarut mana pentru masa, Mama Luta!