duminică, 18 octombrie 2009

TORT ÎNGHEȚATĂ DE LIMETTE CU FRUCTE DE PĂDURE ȘI BEZEA

Am trecut printr-o lună extrem de plina. Septembrie e cea mai neplictisitoare luna a anului din familia mea. Pe 14 toată haita de minori a luat-o de la cap. David și Sara la grădiniță, Omar la liceu. Pe 25, ziua de naștere a lui Omar, pe 29 a fost ziua Gabrielei iar în final pe 30, ziua Sarei. Sunt cotropit de balanțe, de nehotărâți, de indeciși și știu ce spun cu asta. Dacă plec cu Gabi la cumpărături, e bine să găsim doar un singur fel din produsul pe care-l caută, că așa nu are ce alege, dar dacă mai apare și al doi-lea sau al trei-lea, sunt praf, că se decide ... mâine. La fel a făcut și cu răspunsul la întrebarea:
CE TORT ÎI FAC SAREI ?
S-a codit, s-a sucit, s-a decis, s-a răzgândit, a ales, a renunțat, s-a hotărât, iar s-a răzgândit, iar a ales, iar a cules... Și știți de ce? Pentru că în materie de torturi are de unde alege. Unul mai fain ca altul, sau mai gustos, sau mai aspectos, sau mai laborios, sau mai...
GREA DECIZIE !
Sunt deja obișnuit cu astfel de întrebări:
- Zamzuu, ce tort îi fac? Hai măi, de ce nu mă ajuți să aleg?
- ?!? O privesc descumpănit și mai mult tac decât să-i zic ceva, că știu eu de ce.
Dacă fac totuși prostia să-i sugerez ceva, imediat mă taie, că ăla are așa și pe dincolo... sau e prea banal...sau e cu ghimpi... sau nu e destul de... sau e prea... sau foarte foarte și în final după ce îmi spulberă toate propunerile, oricâte aș face, tot ea alege unul. Și ghiciți pe care! Tot prima rețetă. Iar anul ăsta, prima rețetă care i-a traversat neuronii a fost
TORT DE ÎNGHEȚATĂ DE LIMETTE ȘI FRUCTE DE PĂDURE CU BEZEA !!!
- iamy iamy -



Blat de bezea al acestui tort este blatul de aici
INGREDIENTE
ÎNGHEȚATA DE LIMETTE
- 150g zahăr
- 200ml lapte
- 200ml frișcă lichidă
- 1 limette
- 2 lămâi
- 1 lingura de sirop de lămâi

PREPAREARE
Se rade coaja de la Limette si se amestecă cu zahărul.

Se stoarce sucul de la cele două lămâi și de la limette
și împreună cu siropul de lămâie se adaugă zahărului.

Se pune și laptele și se amestecă la rece până la dizolvarea zahărului.

Se bate frișca și se înglobează în amestecul de mai sus...

...și se pune în mașina de înghețată pentru cca 20 minute.

ÎNGHEȚATĂ CU FRUCTE DE PĂDURE

INGREDIENTE
- 170 g lapte condensat îndulcit
- 50 ml lapte
- 200ml frișcă lichidă
- 200g fructe de pădure
- 1 lingură de zahăr

PREPARARE
Se bate crema mascarpone împreună cu laptele condensat
peste care se adaugă frișca lichidă, laptele
și se bat până la obținerea unei creme fine.

Peste fructe se adaugă lingura de zahăr...

...apoi se pun pe foc mic, amestecând ușor până la dizolvarea zahărului.

Se lasă la răcit, apoi se adaugă cremei de mascarpone.

Blatul de bezea se unge su 50 g de cioclata topită.
MONTAREA TORTULUI
Se va folosi forma de tort de 26 cm, tapetată cu hârtie de copt.
Primul se așează blatul de bezea.
Peste blatul de bezea se pune crema de mascarpone cu fructe, neuniform,
pentru ca golurile rămase să le umplem cu înghețata de limette,
obținând în felul acesta un aspect marmorat.

Se completează cu restul de înghețată de limette
și se pune în congelator pentru câteva ore.
Se scoate apoi din forma de tort și se dezvelește de hârtia de copt.

Decorarea se face după gustul și placul fiecăruia.
Eu am început cu felii de limette...

...apoi am aruncat o mână de fructe de pădure,
bocna de la congelator...

...și ceva fulgi de ciocolată albă.

Ce peisaj!
L-aș numi GRĂDINĂ ÎN SIBERIA.

Combinația dintre dulcele tare al bezelei
și finețea cele doua arome acrișoare, de limette și fructe,
e PERFECTĂ.

Iar combinația culorilor, aburite de condens,
mi se pare ca din poveste.

Un tort perfect pentru prințesa mea, Sara.

Se servește odihnit câteva minute la temperatura camerei,
altfel plecați cu dinții-n punga la dentist.
POFTĂ BUNĂ !

23 de comentarii:

Nina's Recipes spunea...

OH LA LA... MII DE COMPLIMENTE!!! PENTRU TOT DRAGA GABRIELA! xo

Flori spunea...

La multi ani Sarei si tuturor sarbatoritilor vostri! Gabi,iar ne-ai dat pe spate,felicitari!!! ma bucur ca ai revenit in fortza. scenariul Maestrului e belea,ca de obicei iar pozele de revista de fitze. La multi (b)ani!

Gabriela Cara spunea...

Multam frumos, Nina! Pup si io!

Gabriela Cara spunea...

Multumesc, draga Flori! Aprecierile si urarile tale mi-au facut mare placere. Pupicei!

Miha spunea...

La multi ani Sarei! Sa creasca mare, frumoasa si sanatoasa!

Cat despre tort...pfoaaa...olala...vreau si euuuuu...

Livia spunea...

La multi ani Gabi, La multi ani Sara, La multi ani Omar! Sa fiti sanatosi cu totii!
Tortul e tare apetisant, sa va fie de bine!

dana2dor spunea...

Draga Gabi, ai aparut din nou precum o vedeta... rar dar spectaculos: pa-pam!!! si hopa minunea: tortul: de belea; prezentarea: extraordinara; imaginile: atat de sugestive ca mi s-a facut frig dintr-o data.
Felicitari echipei si in mod special Sarei pentru ca e si meritul ei, intrucat dragostea pentru ea v-a stimulat alegerea retetei.
La multi ani fericiti intregii familii!!!
Cu drag, Dana

nana spunea...

La multi ani tuturor !
Gabi ai preparat un tort de vis. Felicitari.

MIMI spunea...

La multi ani tuturor!Sa va traiasca printesa,Sara,sa fie sanatoasa!Prezentare de revista,ca de obicei.Pupici

Iulia spunea...

La multi ani Sarei! Sa-ti creasca fetita mare si sanatoasa!
Tortul a iesit superb! Arata minunat! Felicitari!

Rózsaszín pöttyök spunea...

It' beautiful!

I'm so sad I can't read this recipe...

Gabriela Cara spunea...

Multumesc Miha!
Cat despre tort, sa imi spui cand ma vizitezi si promit ca fac unul si mai si.

Gabriela Cara spunea...

Livia draga mea, iti multumesc in numele tuturor pentru urari! Puuup!

Gabriela Cara spunea...

Se putea Danutza? Comentariile tale sunt grozave si ma fac sa ma simt minunat, drept pentru care iti multumesc tare mult.
In ultima vreme sunt mai lenesa cu scrisul, dar asta nu inseamna ca v-am uitat.
Te imbratisez cu mult drag!

Gabriela Cara spunea...

Nana, multumesc frumos! Multi pupici!

Gabriela Cara spunea...

Mimi, multam fain! Sa fiti sanatosi cu totii!

Gabriela Cara spunea...

Iulia, Iulia, te pup si iti multumesc de urari!
Sara, saruta mana pentru felicitari!

charlie spunea...

Buna Gabriela,

La inghetata cu fructe de padure spui ca se pune si mascarpone, dar nu precizezi ce cantitate.
Poti sa imi spui daca aceasta compozitie poate fi folosita si ca umplutura pentru un blat de tort?

Merci
charlie

giovanna spunea...

ma inebunesti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Veronica spunea...

Super!!!! Te admir din umbra draga Gabi...esti o adevarata profesionista...am vazut si emisiunea "cireasa de pe tort" cu zamzu..stiu ca tu ai fost in spatele "planificarii" meniului...iar tortul de final a fost de senzatie....te pup si te urmaresc in continuare....

veronica spunea...

Draga Gabi,
Aveam o pofta nebuna de inghetata asa ca am facut inghetata de lamiie la masina..a iesit super..e tare cremoasa si racoritoare...
Te rog sa imi spui daca blatul de bezea l-as putea inlocui cu bezele din comert zdrobite si eventual amestecate cu ceva lapte si unt topit..ma gindeam ca se poate proceda la fel ca si pt blatul de biscuiti..oare ar iesi ceva?Ca sa nu stau sa coc atitea ore...nu am incredere ca mi-ar reusi...
inca o intrebare..unde as putea gasi in cluj lapte condensat? ca sa fac si chestia cu fructe de padure...
oricum tortul este in plan de ziua mea, prin august...
eu am un baietel de un an si 5 luni si acum la sf lui mai tre sa nasc si o fetita dar dupa cum vezi nu am terminat cu "poftele".
te pup si astept sa imi raspunzi..si nu uita ca sunt cu ochii pe voi sa va descopar minunile...
PS: maioneza rapida a fost o reusita totala! am facut-o acum de Pasti la oua umplute! mii de multumiri! va ramine pentru posteritate in caietul de retete! Pupici!

Gabriela Cara spunea...

Veronica scumpa, iti multumesc pentru cuvintele tale, ma bucur ca reusesc sa aduc multumire in sufletele voastre pentru reusita retetelor pe care vi le propun.
Bezelele nu pot fi amestecate cu lapte pentru ca s-ar topi, ele mu rezista la umezeala, devin clioase, asa ca nu te sfatuiesc sa procedezi cu ele asa. Daca nu vrei sa stai atatea ore ca sa coci blatul, incearca sa il coci doar 2 ore, apoi sa il lasi in cuptor cu usa inchisa pana ce se raceste complet, eu asa fac la bezelele mici, le las o ora si jumatate doar apoi uit de ele in cuptor, cu focul inchis, pana a doua zi.
Lapte condensat gasesti si in Cluj, la Carrefour.
Ma bucur sa aud ca mai astepti un bebelas, diferenta de varsta dintre ei va fi la fel ca intre cei doi mici ai mei, sa-ti traiasca amandoi si sa te bucuri de ei! Te pup si iti doresc nastereusoara si un bebe sanatos!

Aurica spunea...

doamne cat de bine si apetisant poate sa arate..cred ca daca as fi fost langa el, sigur l-as termina imediat, dupa ce as imparti si celorlalti, deliciosssss :D