TORT GHOTIC PENTRU FADI

Fiului meu pierdut și regăsit după atâția ani, Fadi. 

Prima mea iubire de mamă, prima mea dragoste supremă.

LA MULȚI ANI

dragul meu.

TORT TOY STORY

    Idolul meu pamantean a fost Steve Jobs. In afara ca a adus pe lume si a pus pe picioare concernul Apple Macintosh, iar ca o fericire, lucrez si postez de pe niste astfel de computere, a fost si fondatorul studiourilor de animatie PIXAR.  

iar daca asta nu va spune nimic, cu siguranta

reprezinta ceva pentru voi. Si se pare ca a reusit sa cucereasca destule inimi si inimioare, ca si eu si copiii nostrii suntem lipiti de tv cand sunt desene animate. Imi plac la nebunie si nici cand voi avea 99 de ani nu ma voi satura de ele. Cred ca daca astazi Gabitza sta cu gura pe mine cand ma vede la desene, cand va fi bunica si strabunica va avea o haita de nurori si nepoate sa ma certe toate-n cor, ca gashtele, ca nu fac nimic, ca nu mai creez un design de tort, ca nu mai fac poze, ca nu mai postez nimic si imi iau nepotii si stranepotii si ne incuiem in camera la desene. Ce fain o sa fie! Si ce frumos o sa fie, cand dupa ceva timp voi cotrobai in lada cu dvd-uri vechi, voi scoate de la naftalina primul film produs de Steve Jobs si Pixar. Sigur ma vor intreba piticii din jur daca mai am si altele si atunci va veni momentul sa ma laud ca eu si strabunica lor am facut candva si un tort cu personalele astea. Si daca Internetul va rezista pana atunci, voi avea ce sa le arat.

 

 

Sheriff Woody

 Buzz Lightyear

Jessie

 Domnul si Doamna Cartof.

 Domnul si Doamna Cartof spionati de armasarul lui Woody,

Bullseye.

 Cei Trei extraterestii super indatorati Domnului Cartof.

Iar piciul ce azi implineste doar 3 ani,

isi va aminti ca l-a mancat pe Woddy.

 

LA MULTI ANI CEZAR!!!

TORT ANGRY BIRDS

   Mi-am luat un concurent. Unul care sa faca macar ceva la fel de interesant ca mine. Dar m-am inselat. E mult mai destept decat voiam eu. E un smartphone. Si d-aia e destept, ca e smart. Si mai e si phone pe deasupra. Cu „i” inainte. Si cu acest „nemernic mic” imi ocup eu timpul din ce in ce mai mult. Scrie, citeste, vorbeste, canta, fotografiaza, filmeaza, ma ghideaza, ...ma enerveaza. E prea desptept. Uneori simt ca eu sunt accesoriu lui, nu invers. Da’ si eu fac ce face si el, doar ca nu ma incarc varandu-mi deshtele in priza. Si am display-ul mai mare, ca am 112 kg, nu niste amarate de 165g. Aici l-am luat. La ce e el mai bun ca mine e ca nu tre’ sa zbiere peste mari si tari ca sa se faca auzit, pe cand io, imi dau plamanii afara doar daca Gabitza mea de apartament e in bucataria de afara si io-s in casa. Si inca ceva, cel mai tare, are jocuri. Garla. Iar cel mai popular dintre ele este:

Atat de popular, ca am primit deja doua comenzi de tort cu „Pasarile-n Spume...

 

...si foamea-n gat de Porcii Shashii”.

Cand bati campii si neuronu’ ti-a luat-o pe aratura,
amicii iti spun, privindu-te compatimitor
ca vorbesti si visezi cai verzi pe pereti.
Dar cat de atacat la „mansarda” tre’ sa fii
ca sa ti se spuna ca visezi porci verzi pe campii.

 

Si care culmea au castele, au rege,
au dinamite prin niscai lazi
si mananca omlete din oua furate de la bietele pasarele.
E hai, ca acu’ am luat-o io razna. Care bietele pasarele?
Ca-s niste kamikaze pana-n varfu’ penelor.
Si-s care mai de care mai Super-Piu-Piu.

Aia galbena, ascutita-n motz ca Oblio, e Spidy Gonzales.

Cand ii dai branci, se napusteste mai ceva ca o torpila.

Kamikaze de cotetz, ce puii mei... Banzaaaai...

 

Micul Rosu, cade ca o ghiulea
care vine... vine ...vine... calca totu’ in picioare.
Ma rog, in pene si daca n-ai asigurare de castel,
ramai cu ratu’ umflat.

 

Fratii Petreusi, la puterea a 3-a, te iau prin surprindere,
ca: „Plecatam 1 din Vaslui si in 3 ma prefacui...”.
Merge pe deviza:
Unde-s trei, puterea creste si Nea Ghitza nu haleshte.

Asta e napastuitu’ nr. 1,
ca desi ii furara porcii necoptzi (verzi bre) toate oualili,
de oftica si ciuda, mai da de azvarlita cu inca unu’,
scos din rarunchi, cu scremete si atunci cand o face,
deviaza de la orbita si devine satelit.
Si daca-i pui si o antena, prinzi bulgarii.

Ciocatul verde (de la ciocu’ ala mare), te ia prin invaluire.
Zici ca-i tamba si-i dusa pe copca tentativa lui de atac,
dar cand ii mai dai un bobarnac,
intoarce armele (tot ciocu’ ala mare)
si cu un strigat de lupta de parca-l carca cineva pe „oo”,
face pe bumerangu’ si le da la gioale la porcometzi,
parshiveste, pe la spate. Smecher tipu’!
Sa-i mai zica cineva ca are creier de gaina. Praf il face.

 

Asta negru e asa de la ceru’ gurii.
Si-i suparat...muicaaaa.
E absolvent al scolii de sinucigasi cu bomba
si acu-si da doctoratu’ cu tema:
Efectu’ iahniei de fasole fermentata in prezenta flacarii la tartiza.

In orice gasca de Cartieee...
e musai sa fie si un malac,
care daca te calca pe ghiare ti le lamineaza instant.
Deci nu putea lipsi supraponderalu’ care face prapad.
Ma mir ca-l tine prashtia.
Asta e hibrid d-ala american, cu pulpe cat curcanu’.
E crescut pe steroizi si-ti da pe afara daca-l pui in ciorba.
E clar Shefu’ de stol.

Marul discordiei, sau mai corect ouale discordiei.
Sunt clar ale unui smecher cu pantalonii largi, sa-i incapa.

Pentru ele s-a pornit atata batalie
din care noi nu apucam nimic.

Nici de-o ciorba, nici de-o piftie.
Doamne cata risipa. Si ce foame mi-e.

LA MULTI ANI DACIANA!!!

RE-LANSAREA CARTII DE BUCATE A SILVIEI JURCOVAN

 

Editura HUMANITAS, prin bunavointa doamnei Alice Ene, PR Executiv, mi-a facut onoarea sa fiu invitata la prezentarea "bibliei bucatariilor", cartea de capatai a celor ce incep, continua sau isi perfectioneaza cultul, darul, harul (sau cum va place sa-l numiti...) pentru gatit. Si nu orisice fel de gatit, ci unul delicat, exact, gustos, deci perfect. Voi fi acolo, ca parte a ceea ce se vor intampla, datorita unei retete de cozonaci pe care o fac de multi ani, reteta care deja face parte din patrimoniul casei si care a primit de nenumarate ori aprecierile gurmande ale fomistilor mei. Si credeti-ma cand va spun ca acesti cozonaci, ca si multe altele pe care le am invatat si preparat din acesta carte, se termina mult mai repede decat timpul pentru care sunt gatite. ''Oari di ce?'', vorba mamei. 

Bunica mea, Ana, mentorul meu, a fost prima care m-a incurajat sa imi var nasu-n blide si bine a facut. Azi, daca ar mai fi printre noi, ar fi tare mandra si sunt convinsa ca ar fi cel mai fervent sustinator al meu. Probabil joi, cand va avea loc evenimentul, va fi acolo sa ma vada. Am gatit multi ani impreuna, cu blidele in stanga si cu ''Silvia Jurcovan'' in dreapta si poate din acest motiv, editia veche pe care o am, este patata ici-colo de ulei, cu urme de faina intre pagini, adnotari, colturi indoite si o gramada de semne de carte, rezervand retete care mai de care mai...imi ploua-n gura...apetisante. Cred ca daca o scutur, cad condimente din paginile ei. Off, deja mi-e pofta... 

Si cum o carte atat de frunzarita are viata scurta, iar pitica mea, Sara, de 8 ani (pe care apropo, ii face duminica, la o zi dupa ziua mea), imi calca pe urme, ma ingrijoram ca n-o sa mai am ce sa-i las mostenire, ca pot tine minte multe secrete si retete, dar cate-s scrise aici, clar nu. Si poate citindu-mi gandurile, si mie, dar si multor altora ca mine, editura Humanitas face pasul mult dorit si reediteaza intr-o forma mai ''apetisanta'', cu coperti ''crocante'', aceasta exaustiva colectie de bunatati. Mare noroc! Asa, sunt sigura ca nu se vor pierde retete atat de exacte, care in ochii si papilele cunoscatorilor sunt ''gata preparate si gustate'', fara macar sa fi intrat in bucatarie, de ajuns fiind doar sa le citesti si te vei asigura de un viitor gust perfect, garantie sa te apuci de treaba.

Va astept cu drag, sa ne intalnim, sa povestim si sa gustam cate ceva. Eu vin cu cozonacii Silviei Jurcovan. 

Sa nu intarziati, ca nu mai apucati.

TORT CU MINI-TRENULET

 - Poftiti in vagoaneee...!

Ce dor imi e sa merg cu trenul. Odinioara nu aveam sambata si duminica libera. Eram mereu pe munte. Intalnirea era in Gara de Nord, peronul 1 sau 4. Plecam la munte cu bocancii in picioare, rucsacul plin, chitara de gat si un chef nebun de nebunii. Dar daca azi exista o excursie pe care as face-o, ea ar fi cea mai spectaculoasa cu putinta. Mi-as lua sotia draga si dupa o cursa rapida cu avionul pana la Paris, ne-am caza la un hotel retro, cam pentru o saptamana, timp suficient sa vedem si sa facem toate cate ne vor pofti sufletashele. Iar cand sederea in Orasul Luminii se va fi apropiat de sfarsit, am impacheta si ne-am prezenta in Gara de unde am lua de la cap vacanta noastra, dar de data asta intorcandu-ne in timp. Cu biletele in buzunar si fericiti ca doi copii fugiti de acasa cu cheia de gat, am urca in

Trans-Orient-Express

Cred ca peste ani, Gabriel, acum de doar doi anisori, va aprecia ca si noi acum, mersul cu trenul. Daca va mai fi, ca la cum evolueaza lucrurile, te poti astepta la multe, dar cu si mai multe minute de intarziere, ca la noi e de din partea casei.

 

LA MULTI ANI GABRIEL !!!

Falafel la Divan Express

    Daca nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Nu ca n-as arata cat un munte, ca daca ma uit in oglinda, ceva, nu stiu ce, asa imi zice. Tronand lenes, cocotat pe un maldar de perne, califul Foama-n Gat Bey, (Mahomedul nostru) asteapta in Divan, plictisit si obosit din nascare, ca ghiaurii din Tara Romaneasca sa dea navala si sa-si stinga poftele in lupta cu ostile lui Pasha Ali Falalel si ale Vizirului Kebap Ataturk. Cetatea sa e ridicata strategic la portile Centrului Vechi al Bucurestilor, mai aproape de apa Dambovitzei, ca deh, paganul asta e de import, venit aici in batatura noastra de buna voie, unde-si aduse din Orient toate mirodeniile si bunatatile cu care vrea musai sa cotropeasca papile pofticiosilor, macar asa sa implineasca visul inaintasilor lui de a transforma pamantul nostru in pashalac turcesc.

    Si din lista-i lunga, de cate e in stare sa faca, am ales sa incepem cu pretentiosul Falafel. Ii zic asa, pentru ca multe incercari mi-au trecut pragul gurii, pan' la asta, ca sa stiu ca nu oricine se lauda, poate sa si-l faca giugiuc. Si iata-ma, mare cat un munte, insotit de haremul meu de trei cadane, toate-ntr-una, Gabriela, batand pofticios la poarta cetatii "Divan Express". Cald afara, dar de la intrare te pasleste un iatagan de aer rece, umezit de ventilatoare cu apa si asa te pashte chefu' sa nu mai pleci si sa mai zabovesti cat s-o putea, doar, doar se mai inmoaie canicula. Si oricum, ai de ce sa stai, ca te ia cu leashin pe la foale cand mirosurile dau navala-n nari. Acolo am dat de niste "ieniceri, copii de suflet ai lui Alah" (vorba lui Eminescu), care se-nvart ca niste titireze, cu miscari rapide si exacte, pregatind si servind de toate, facand din asta un spectacol, sa bucure nu doar gustul, dar si vazul. Efendi Stefan, gazda noastra din acea zi, afisand nativ un zambet perfect, parca era bagat in priza, ori nimerise niste ardei iute in alta parte, ca nu mi-a fost usor sa-l urmaresc. Cand mi-a spus ca Falafelul lui e cel mai bun, am zis, hai, sa mai incerc inca unul, dar pana la final, m-a convins. Totul preparat acolo, pe loc. Chiftelutele de falafel formate si prajite la comanda, lipia proaspat framantata, intinsa si coapta, nu de cumparat, ingredientele crude, proaspete, cu un amestec de culori vii excelent, condimentele din belsug, nu doar cate o dara pierita, pusa asa, sa manjeasca ghiveciul, sosuri care se reinoiau rapid, la cate comenzi erau, cartofi taiati cubulete, ca frantzuseshti stie tot ghiauru' sa faca. Ploua in stomac deja, dar asteptarea merita cu varf si indesat. Pana sa se termine de preparat, cadana Ioana ne-a servit, din partea casei, cu ceai negru, fierbinte si concentrat. Daca nu stiati, pe caldura se bea fierbinte, nu rece. Incercati si veti simtii o schimbare. Ai draq otomani turcii astia, stiu ei ceva. Am pregatit calea gatului si cu un Ayran, ca la mama lui, iar apoi veni obuzul (ca asa arata impachetat), Falafelul dehh. Mmmm... ce gust, cat de proaspat era totul, ce namila de pachet a iesit... A trebuit sa-l casapim pe din doua, dar si asa era mai mult decat indeajuns. A fost (ca l-am halit) PERFECT. Iar la final, si ce final, inghetata "A la Turka Bre". Cremoasa, lipicioasa, aromata, multa (ba nu, putina, stiu io de ce), ce mai, am fost cucerit. 

    Iar daca treci seara pe acolo, in special copiii au parte de multe giumbushlucuri pana le vine randul sa-si capete ravnita portie de inghetata. Va arat asta in viitoarea postare, sa vedeti copiii, dar si adultii pacaliti iar si iar, ca te bufneste rasul si nu stii daca mai primesti sau nu ce vrei.

    Daca Baiazid venea cu d-astea, poate stateam de vorba. Ce fraier a fost.