duminică, 20 octombrie 2013

PRAJITURA FLODNI

         Am reusit sa ajung si in capitala Ungariei. Aici, plimbandu-ma pe strazile pline de barulete primitoare am cunoscut si o comunitate evreiasca destul de bine reprezentata, unde traditiile se pastreaza nealterate, iar portul specific al barbatilor il gasesti purtat cu mandrie de la cel mai mic baietandru, doar cu palarie, pana la cei mari, cu acei zulufi specifici si pana la bunicii si strabunicii barbosi si sfatosi ai acestei natii. 
        Am intrat intr-o locatie cu pretentie de restaurant, dar care, sincera sa fiu, arata foarte mult a casa interbelica, unde inca se mai pastreaza acea atmosfera patriarhala, senzatia de vizita la un prieten fiind cu mult mai pregnanta decat ceea ce se dorea a fi, adica un loc public de luat masa. Am luat pranzul acolo, atentia fiindu-mi atrasa de tot ce ma inconjura, iar parerea ca ma intorc in timp era tot mai mare. Cum e si firesc, am comandat ceva specific, din meniul casei, dar la desert, am lasat companioanele cu care eram sa decida, eu fiind pentru prima data acolo. Asa am putut afla de o prajitura de a lor, traditionala. Am ramas placut impresionata de ceea ce vedeam in farfurie, iar cand am gustat din ea, am decis ca trebuie sa stiu reteta ei sa o pot face si alor mei. Se numeste 

FLODNI



       Se munceste ceva la ea, pentru ca are multe etape care necesita timpi de asteptare, dar aspectul si combinatia aromelor dau un gust care rasplateste toata munca.

INGREDIENTE ALUAT
- 300 g de faina
- 125 g de unt
- 1 lingura de zahar pudra
- 2 galbenusuri de ou
- 100 ml de lapte
- 5 g de drojdie proaspata
- 1 lingura de smantana
- 1 lingurita de extract de vanilie
- coaja de lamaie
- sare

PREPARARE ALAUT
In vasul robotului se amesteca toate ingredientele...

...si se face o coca moale, dar care se poate intinde usor,
 care apoi se inveleste in folie de plastic
 si se lasa o ora in frigider, pana se prepara umpluturile.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU NUCA
- 200 g de nuca tocata
- 160 g de zahar
- 150 ml de lapte
- coaja de portocala si de lamaie
- esenta de vanilie

PREPARARE UMPLUTURA CU NUCA
 Se amesteca ingredientele si
 se fierb pe foc pana compositia se ingroasa.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU MAC
- 250 g de mac macinat
- 250 ml de lapte
- 150 g de zahar
- coaja de portocala
- esenta de vanilie

PREPARAREA UMPLUTURA CU MAC
Se amesteca ingredientele si
 se fierb pe foc pana compositia se ingroasa.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU MERE
- cca 500 g de mere rase
- zahar dupa gust
- scotisoara
- esenta de vanilie
- 2-3 linguri de zeama de lamaie

PREPARAREA UMPLUTURA CU MERE
Merele se calesc pe foc impreuna cu zaharul si aromele.
Se lasa la racit.

Se scoate aluatul din frigider si se imparte in mod egal in cinci bile,
care se intind in cercuri cu diametru de 22 de cm.
Trei dintre ele se inteapa cu furculita...

...si se coc pe hartie de copt, la 180 de grade Celsius, pentru 8-10 minute.

ASAMBLARE PRAJITURII

Se tapeteaza cu foie de copt o forma de copt de 22 de cm diametru.
Pe fundul formei se aseaza primul blat necopt.
Se inteapa cu furculita si peste el se pune umplutura de mac.
Se niveleaza cat mai exact, astfel se evita spargerea blaturilor coapte.

Peste umplutura de mac se aseaza unul dintre blaturile coapte,
iar peste acesta se aseaza umplutura de nuca.
Se niveleaza cat mai exact.

Urmeaza cel de al doilea blat copt, iar peste acesta se intinde magiunul de prune...


...apoi se pune al treilea blat copt peste care urmeaza umplutura de mere,...

...iar peste umplutura de mere se aseaza a doua foaie cruda.
Se inteapa cu fulculita si...

...se da cuptor pentru cca. 40 de minute, la 180 grade Celsius.

Se taie in portii generoase...

...si se pudreaza cu zahar.

Sa tot savurezi imaginea, aroma, gustul...
si iar imaginea, aroma, gustul,
apoi doar gustul, 
iar si iar, 
pana mai tre' sa faci inca o tava.

POFTA BUNA!!!
sau
BE TEAVON!!!