Se poate si din altceva decat din organe. Se poate sa fie servit si de vegetarieni. La fel de bine se poate sa fie servit in orice anotimp, pentru ca nu mai este legat de traditiile pascale. Si credeti-ma, e foarte bun. Continand doar vegetale, oua si cascaval, acest DROB DE CIUPERCI, are aspectul, consistenta si gustul foarte asemanator cu cel din organe de miel. Ce difera este numarul de calorii per portie, net in favoarea acestuia si senzatia de "greu digerabil" la care acest fel de drob nu supune ficatul. Pentru cei conservatori, care au imbratisat zicala "Cea mai buna leguma este carnea!", am cel mai bun exemplu de dat. Omul meu, Zamzuu, e un impatimit al legumelor, dar cand vine vremea Pastelui, nu concepe sa nu aiba pe masa tot ce se poate prepara din miel. E topit dupa drobul de miel, dar de anu' acesta mi-a cerut sa adaug regulat in lista celor preparate pentru aceasta sarbatoare si acest drob. La urma urmei, meniul greu al Pastelui, cu oua fierte fara numar, cu fripturi de miel, drob, stufat si cozonac, vine brutal dupa un post indelungat.
Domnul meu e de belea cand are in meniu miel si toate preparatele de Paste. Cand se vade in friptura, nu-l mai dezlipesti de langa tava, cand are cozonacul baban in fata, nu se lasa pana nu topeste 2-3 felioaie cu lapte, cat despre oua si drob, preferatele lui, asa le iubeste, de le mananca "cu gaini" cu tot. Dar vine vremea cand ficatul i se revolta si simte nevoia sa traga pe dreapta sa-l odihneasca, dar ce, parca frigiderul il lasa? Nu! Il atrage spre el ca un magnet si robotizat deschide usa sa se ascunda in el si nu mai iese decat dupa ce a topit tot. ATENTIE! SCENARIUL ASTA E VALABIL DOAR PENTRU NESTAVILITI! Asa ca solutia sta in acest minunat drob de balarii, la fel de gustos, dar incomparabil mai hipocaloric si mai digerabil. Si acum, vorba lu' coana Leana, DOVADA..., DOVADA!!!.
Draga mea B. Dana, multumesc de inspiratie.
INGREDIENTE
- 750g de ciuperci
(500g ciuperci champignion
250g pleurotus sau ciuperci brune)
- o legatura zdravana de ceapa verde
- o ceapa mare uscata
- 3 fire de usturoi verde
- o legatura de patrunjel
- o legatura de marar
- 5 oua fierte tari
- 5 oua crude
- 5 linguri de smantana
- 5 linguri de pesmet
- 250g de cascaval
- sare
- piper
- ulei pentru calit
- unt pentru uns tava
PREPARARE
Ciupercile se spala, fara sa se curete de pielite...
...se taie felitze...
...si se calesc in doua linguri de ulei,
pana scade apa lasata.
Ceapa verde, ceapa uscata si usturoiul se toaca marunt,
se calesc in 3 linguri de ulei si se adauga peste ciuperci.
Verdeata se spala bine, se toaca marunt
si se adauga la compozitie impreuna cu pesmetul.
Cascavalul se rade pe razatoarea cu gauri mari
si se adauga si el.
3 oua se bat bine cu 3 linguri de smantana, sare si piper
si se toarna in compozitie.
Se unge o tava cu putin unt.
Se pune o parte din compozitie, peste care se aseaza
cele 5 oua fierte tari...
...si se acopera cu restul de compozitie.
In loc de prapure se prepara un "smalt" din 2 oua batute
cu doua linguri de smantana si se pune deaupra drobului,
inainte de a fi bagat in cuptor.
Se coace cca 35-40 de minute la 180 de grade Celsius,
pana se rumeneste frumos.
Se scoate din tava doar atunci cand s-a racit complet.
Se serveste rece, dupa pofta inimii,
spre desfatarea stomacului si linistea ficatului.
Deci, un drob nu din organe, ci pentru organe.
POFTA BUNA!