vineri, 3 aprilie 2009

DROB DE MIEL


Daca sarbatoarea Craciunului la romani e sinonima cu "porcariile",
de Sarbatoarea Pastelui "papa bun" se face din carnea de miel.
Ciorba, friptura, stufat, drob, alea, alea...vorba unei prietene.
Sunt topit dupa drob si va spun cu mana pe corason ca iese la fel de gustos
si din organe de porc, dar cel din organe de miel, e... e... e de la mama lui.
Si mama lui e Gabitza mea, pupai-as mainile, ca ea-l facu'.
Si dupa un post drastic, gustul perfect pe care il are, vine sa rasplateasca
rabdarea si stoicismul celor ce au respectat canoanele timp de sapte saptamani.
Se prepara relativ usor, dar se serveste cu "duhul blandetii",
fiind , dupa parerea mea, o delicatesa pe farfurii si se mai termina si repede,
ca de, e mic, ca e drob de miel, nu de elefant.

INGREDIENTE PENTRU O TAVA
- 1 drob de miel complet, plamani, inima, ficat, rinichi si splina, cam la 1,2 kg
- prapurele
- 3-4 legaturi de ceapa verde,
- 2 cepe uscate, mari
- 2 legaturi de marar proaspat, strange-l cu unghia la tulpina si miroase-l, asa-l alegi
-2 legaturi de patrunjel proaspat, gatuie-i si astuia tulpina ca la marar
- 11 oua, 6 crude si 5 fierte tari.
- ulei pentru calit,
- sare
- piper
- si rabdare, adica: nu ciuguli din ingrediente, ca altfel nu mai ai ce pune-n tava.

PREPARAREA
Organele (nu de politie) se curata cat mai exact si se spala in apa rece.
Traheea plamanilor, (conducta aia alba de seamana cu o rama) se elimina,
iar o atentie speciala trebuie acordata rinichilor.
Se dezvelesc din stratul de grasime care ii protejeaza,
se taie in jumatati, longitudinal,
se curata partea alba de la mijloc si se indeparteaza pielitele,
sa ramana perfect curati, de culoarea si consistenta ficatului.
Spala-i bine si daca mai au ceva "parfum" de stana,
lasa-i 10 minute in apa rece cu putin otzet.
Prapurele se inmoaie in apa caldutza,
se spala si-l lasi in apa cat timp te ocupi de celelalte.

Apoi faci pe macelaru' si taie toate organele in bucati medii.
Curata inima de eventualele cheaguri de sange si pune totul la fiert.

Dupa ce prima apa da in clocot, nu te chinui s-o spumui, ca se arunca.
Se spala organele din nou, apoi se fierb, in apa proaspata,
pana ce inima, organul cel mai tare, s-a fiert complet.

Se lasa la racit, apoi se toaca la masina prin sita mare.

Se alege un castron ceva mai mare,
pentru ca mai vin si "altele" si o sa fie inghesuiala.

Se spala "balariile" si se toaca marunt, ca pentru ratze.

Ceapa se toaca si ea marunt, da' n-o da la ratze, ca te-njura.

Fa-i loc intr-o tingire si caleste-o in ulei, pan' se-ngalbeneste.

Adauga in castron ceapa calita si verziturile.

Amesteca-le, potriveste de sare si piper
IA MANA, NU GUSTA ASA MULT, CA PLANGE TAVA!!!
Stiu ca-i greu sa te-abtii, dar straduieste-te.

Sparge 6 oua, admira-le ca doar acu' mai le vezi intregi...

...si bate-le, de sa faca spume la gura.

Toarna si ouale in castron,
ti-am spus c-o sa fie inghesuiala
si amesteca bine.
AM ZIS AMESTECA, NU MESTECA!
NU TE POTOLESTI CU CIUGULITU"?

Pregateste-ti o tava de cozonac.
N-o unge cu nimic, ca lasa prapurele grasime.
Scurge prapurele bine de tot, intinde-l, usurel ca se rupe-n figuri
si aseaza-l deasupra tavii. Indeasa-l pe la margini
si pune peste el o parte din compozitie (daca mai ai)
si fa un pat cam de 2 cm, peste care asezi ca la armata, 5 oua fierte tari.
Primul si ultimul e musai sa nu atinga capetele tavii, altfel ies din felie.

Apoi ingroapa ouale cu restul de compozitie si da-i o forma usor bombata.

Inveleste drobul cu prapulele de pe margini
si ca sa nu ti se stringa, cum am patit noi,
infige niste scobitori in marginile prapurelui, sa-l tina locului.

Se coace in cuptorul incins la 180 grade Celsius,
pentru 35-40 de minute, pana se rumeneste frumusel.
Ce bine arata, mancal-ar tata.

Si io care va zic voua sa rabdati si sa nu "furati" din compozitie.
Pai ce te poti abtine? Iote-l-ai cum arata!

Si mai gasi o surpriza, da' nu numai de la Gabitza mea, ci si de la macelar,
ca-mi puse-n straitza organe de la doi miei, asa ca...
iubita mea mai facu inca unu', da' ne-nvelit cu prapure.
Pentru cazul in care n-ai "covertura", unge tava cu putin unt,
altfel il papi direct din tava, ca nu-ti mai iese.

ASTA-I AL MEUUU, NUMAI AL MEUUU!!!
Degeaba s-a semnat "Cara" pe el, ca nu-i dau.

Cum ar zice niscai pretene de pe Culi,
Mmvaiii... ca mirobolant arata.
Da', da' sa vezi si ce gurt are... te lingi pe deshte, nu alta!
Hai ca merita!
Si Pastele fara drob e ca ... Pastele fara drob !

PASTE FERICIT
SI
POFTA BUNA!!!
p.s. - asta daca n-ai ciugulit in neshtire si esti satula deja.