duminică, 29 iunie 2014

PANCAKES CU SOS DE VISINE

Era seara! 

Iesisem un pic, din cavo... pardon... din casa, sa iau pulsul strazii (ce sugestiv suna). Aveam o pofta nebuna de ceva buuun, ceva siropossss, rosssshu, dulceeee. 

Un miros special ma atragea. Un geam luminat. Am zarit o victim... o tipa care prepara ceva. Eram afara, in linistea serii si o priveam prin geam. Mainile-i lucrau domol, dar exact. S-a intors sa ia ceva din dreptul geamului langa care eram. Am tresarit. Avea mainile pline, rosii, sangerii. Am inceput sa tremur. Ma stapaneam cu greu. S-a intors. Acum nu-i mai vedeam chipul. Era cu spalele la mine. Cu capul usor aplecat asupra lucrului, cu parul tuns scurt, dezvelind gatul, imi facea o pofta nebuna sa sar inauntru si fara sa-mi simta prezenta, sa ma apropii, sa adumec mirosul proaspat, apetisant. Pulsul mi-o luase razna, iar sangele... ah... sangele... imi clocotea-n vine. Am incercat sa plec, dar nu puteam. Trebuia sa intru. 

Nefericit moment, cand intr-un tarziu m-am decis, tipa l-a strigat pe unul, Z. A aparut o namila ca din pamant si mi-a luat-o. A plecat cu ea. M-a lasat cu ochii-n...luna. Eu strangeam din dinti si fierbeam iar el, aceasta bestie Z, jubila ... cu prada mea, cu farfuria-n mana. 

La noapte ma-ntorc. Femeia asta, Gabriela, sigur mai face.

PANCAKES CU SOS DE VISINE

Nosferateeee, cum arata, cum mirosea, cum picura si-n stanga si-n dreapta, ce nebunie... 

De vina pentru suferinta mea e ea, Gabriela, ca le-a facut, monstrul ala de Z, ca mi le-a luat pe toate si Paula Stafford, prietena Gabrielei, care locuieste in Canada, ca i-a dat reteta...


INGREDIENTE
- 2 cups faina
- 2 oua
- 1/2 cup zahar
- 3 lingurite praf de copt
- extract de vanilie
- lapte
- un praf de sare
- unt pentru prajit

PREPARARE
Se mixeaza ouale cu zaharul, vanilia si praful de sare, 
pana se albesc si se umfla. 
Faina se amesteca cu praful de copt si se cerne peste crema de oua, 
apoi se dilueaza cu lapte,
 pana ajumge la o consistenta mai groasa decat cea de la clatitele obisnuite. 
In aceasta faza se pot adauga fructe proaspete, 
cum ar fi coacaze sau afine sau se poate lasa aluatul simplu.
Se incinge bine o tigaie, se unge cu unt pentru fiecare clatita. 

Se toarna in centru cu polonicul 
si aluatul se va intinde singur fara a misca tigaia. 
Se pun portii mici, cand apar bule de aer pe suprafata clatitei, ...

...este momentul sa o intoarcem pe cealalta parte si se unge cu unt.

Se rumenesc pe ambele parti.

Se stocheza in seif, una peste alta, sa se pastreze calde si in siguranta.
(Vampirii familiei stiu de ce.)

Cand se da iama-n ele, se servesc cu sirop de artar 
sau cum le-am servit noi, cu sos de visine,
la foc automat, cu ochii tinta pe ce mai e de ciordit din alte farfurii,
 de la neatentii care inchid ochii de placere.

Din cantitatile de mai sus nu vor iesi multe clatite, 
asa ca, puteti dubla cantitatile pentru mai multe.
(O cada de aluat ar fi ok)

Sosul de visine l-am facut dupa ochi. 
(ochii de vampir la apus)
Am pus intr-o craticioara trei maini de visine 
(nu cu?...) 
fara samburi 
(maini fara samburi, ce chestie...)
cu un cubulet mic de unt si vreo 3 linguri de zahar. 
Am pus pe foc, iar inainte sa dea in clocot 
am pus si o lingura de amidon, 
am mai lasat cateva clocote, 
(asa clocoteam si eu)
apoi le-am luat de pe foc si le-am lasat la racit.
Visinele isi vor pastra tinuta, iar culoarea va ramane vie. 
(da, culoarea sigur e vie...macar ea...)
Daca va place mai dulce puteti pune putin mai mult zahar, 
insa nu fierbeti mai mult deoarece ne dorim un sos, nu o dulceata.
(sau putem vizita o tanti diabetica, ca e o dulceata...de fata)



POFTA BUNA!!!

miercuri, 25 iunie 2014

PATE EXTRAFIN DE FICAT

Te cearta foamea? Te-mpinge nesatzul spre frigider? Ai ciuguli ceva si nu stii ce? Ai prefera ceva fin, putin si consistent? O buna alegere ar fi sa dai cep unei conserve de pate cu... ficat, pe ici-pe colo, ingredient vedeta ascuns bine printre halci de sorici, culturi de soia necoafata, resturi de organe ce misunau candva prin ograda, cu pene sau blana, uleiuri pseudo-vegetale colcaind de "hidrogen pane" si alte soiuri de dracii aromate, colorate, pigmentate, aruncate cu sila-n blidul tau pe post de ... ceva cu nume furat de Pate. Nu-sh ce Pate, ca nu-s dumirita daca sa-l ridic la rang de Pate de ficat, odata ce procentul de ficat pur e micronic, dar sigur ar trona pe raft cu secolele daca adevaratele ingrediente ar sta scrise clar pe eticheta. Si s-ar numi Pate de E-uri, in cardashie cu ceva coloranti sintetici, arome de gaina de baterii, potentiatori si amelioratori de gust (prost), o galeata de conservanti, nitriti si nitrati, de te miri daca nu cumva de la o amarata de felie cu d-asta iti vor creste coarne, pene, copite si solzi. De coada nu mai zic, spiralata si roza. 

Candva, in vremuri de mult apuse, pe cand gaina manca boabe si se zbenguia capiata prin ograda, balacarind linistea bataturii cu cotcodacitul ei gures, ca vezi Doamne, a mai facut un ou, un om destept, fara mintea obosita a laboratoristilor contemporani, a inventat un preparat de casa, simplu de facut, cu tot cea ai prin preajma si multumit de gust, i-a zis:

PATE DE FICAT

Pentru ca era din ficat, d-aia. Azi, dupa ce am dat la o parte pleava de prin paginile gastronomice, regasesc interesanta simplitatea unei reusite perfecte, un gust fin, delicat, adevarat, ca la mama lui. Multumita lui Michel Richard, via acest Link, azi omul meu si-a scos din lista de cumparaturi soriciul pasat si colorat, pe post de ficat. Ghiciti ce face acum? Indiciu: isi prajeste o felie de paine, apoi...


INGREDIENTE

- 500g ficatei de pui
- 2 linguri unt (25g)
- 1 ceapa potrivita
- 1 catel de usturoi
- 200g unt (82% grasime)
- 150ml smantana lichida pentru gatit
- 1 lgt sare
- 1/2 lgt piper proaspat macinat
- 1/4 lgt nucsoara
- lapte
- unt topit


PREPARARE

Se spala ficatul in mai multe ape reci, 
apoi se pune pentru o ora in lapte, cat sa il acopere.
Intr-o tigaie incinsa se topesc doua linguri de unt
 si se lasa sa se faca maro pe margini, 
pentru a obtine acel gust si aroma de nuca, 
apoi se caleste ceapa tocata fin,
 presarata cu sare, pana se inmoaie bine. 
Se adauga usturoiul zdrobit si smantana.
Se lasa sa fiarba la foc mic inca cinci minute. 
Se inchide focul, apoi se adauga treptat untul taiat bucati, 
si se amesteca pana ce tot untul se topeste.
Ficatul se pune intr-o sita si se lasa sa se scurga bine. 
Intr-un blender se pun impreuna ficatul crud cu sosul de smantana si unt, 
apoi totul se paseaza pana se obtine o pasta fina. 
Se condimenteaza. 
Printr-o sita deasa, ajutati de o spatula de silicon,
 se strecoara compozitia, pentru a obtine cel mai fin pateu. 
Se vor alege circa doua linguri de materie solida (pielite)
 pe care le aruncati.
Pasta astfel obtinuta, de consistenta lichida, ca o smantana batuta, 
se toarna in forme de ceramica. 
Mie mi-a ocupat 6 forme de 125 ml.


Formele se aseaza intr-o tava in care se toarna apa fierbinte
 cat sa ajunga la 2/3 din inaltimea formelor.
Se acopera cu folie de aluminiu si se pune la cuptor
 la 150 grade Celsius pentru 30 de minute. 
Dupa scurgerea timpului se scot formele din apa, 
folia se da la o parte si pateul se lasa la racit pentru o ora.
Se topeste unt si se toarna in strat subtire peste pate 
pentru a-l sigila si pentru a nu accelera oxidarea, 
preparatul neavand conservanti. 


Se acopera cu folie alimentara si se pune in frigider.
Se serveste a doua zi.
Pateul obtinul are termen de valabilitate doar cinci zile.
Dar ... apuca?
O adevarata delicatesa fina.

POFTA BUNA!!!





luni, 16 iunie 2014

TORT CU TRANDAFIRI BUCURESCU

Ce poate fii mai de admirat decat longevitatea unei bune relatii. Prietenii nostrii Diana si Adrian Bucurescu ne-au solicitat ajutorul pentru o aniversare speciala. Cristina si Ioan Bucurescu, aniversau , la o diferenta de doar 3 luni, frumoasa varsta de 70 de ani. La multi ani, dragii nostrii!









LA MULTI ANI!!!