duminică, 16 februarie 2014

PRAJITURA CU MORCOVI

      Se intampla, nu foarte des, sa avem chef de iesit din casa, asa, aiurea, oriunde ne duc calcaiele. Zic "nu foarte des", pentru ca nu prea e timp de hoinarit asa, fara nici o tinta atunci cand ai o familie mare ca a noastra, cu tot felul de pofte, visuri, mofturi, dorinte, iar casa e si ea pe masura si treaba in ea nu e nicidata gata. Dar, cateodata, ne mai trebuie si o iesire din rutina, iar cascatul gura la toata fauna ce misuna prin mall-uri e o experienta... buna. Ajunsi, catalogam destule situatii ce intra direct la "oooh, nu", "hilar", "mda...", barfeturi soptite-n barba, ocheade zvarlite-n stanga si-n dreapta, una peste alta, tabu-uri ce ni le permitem rar, ca nu ne lasa corasonu' sa zicem de altii, atat timp cat si noi suntem cizelabili. Iar munca asta de crictic ambulant de duminica e epuizanta, ca subiectele se perinda doldora, iar efortul de a-ti sucii vertebrele se cere rasplatit cu ceva calorii frugale. Oferta e destula, dar la desert, doamna mea vaneaza musai tortul cu morcovi de la Starbucks, care i-a mai trecut si alta data peste papile, impresionand-o. 
      Asa se face ca zile trecute, scobind internetul si modificand cate ceva din retete, p-aici, p-acolo, prin punctele esentiale, asa cum ii shade bine unui bucatar, mandretzea mea ma trase de maneca sa-i fotografiez realizarea si iata ce iesi.

PRAJITURA CU MORCOVI


       Asa ca, spre linistea "subiectelor" noastre de barfa nevinovata, un motiv important de a mai trece prin mall s-a mutat in lista nostra de bucate. Dragi "subiecte", pana la noi zile de cascat gura aiurea, vanandu-va abilitatile fashion-iste, va dorim fâtzâiala placuta pe papainoage, ca tocurile-s demodate. Prea mici la doar 10-15 cm.

INGREDIENTE ALUAT
- 4 oua mari
- 200 g de zahar fin
- 2 si 1/2 cani de ulei
- 4 morcovi rasi (340 g)
- 100 g de nuca pecan
- 1 lingurita praf de copt
- 1 lingurita bicabornat de sodiu
- 2 lingurite de scortisoara
- 1/2 lingurita de nucsoara
- 1/2 lingurita de ghimbir
- 2 lingurite de extract de vanilie
- 260 g de faina
- 1 praf de sare

INGREDIENTE CREMA
- 125 g de branza Philadelphia
- 100 g de zahar pudra
- 100 g de unt
- 1 lingurita extract de vanilie


PREPARARE
Ouale intregi se bat bine cu zaharul
 pana se umfla si se albesc la culoare.
Treptat se adauga uleiul, mixand in continuare.
Apoi ingredientele uscate si aromele,
morcovii si nucile, in aceasta ordine.
Se coace intr-o tava tapetata cu hartie de copt 
sau unsa cu unt, la 180 de grade Celsius,
pentru cca 20-25 de minute, 
pana trece testul scobitorii.
Se lasa putin la racit in tava,
apoi se rastoarna pe un gratar de bucatarie
 si cand este bine racita se intinde crema
 obtinuta din igredientele de mai sus,
mixate toate impreuna.
Se pune la frigider si se serveste rece.


POFTA BUNA!!!