Șefi, dosare, decizii, muncă cât cuprinde și prea puține pauze. Se termină ziua și ești epuizat fizic și mental, dar știi că ai programat ceva ce te va remonta și fugi să te pregătești cu nerăbdarea copilului care își așteaptă cadoul sub brad. Undeva departe de forfota și zgomotul orașului, undeva unde doar liniștea se aude, unde aerul e pur, neîmbâcsit de fum de țigară ieftină sau gaze de eșapament, undeva unde dorința ta de a fi servit ca un gentleman ce ești se va împlini fără să existe dubii. Tot ce șeful tău bădăran nu știe sa aprecieze, vei face tu. Alegi costumația, parfumul discret, mașina curată, portfeuille-ul la tine și la drum. Mergi la Palat. “Noblesse oblige”. Oaza ta de fericire nu e departe, dar drumul până la ea este o plăcere. 30 de minute la volan se scurg lesne și ești acolo. În fața ta se prezintă Domeniul Știrbey. O poartă separă cele două lumi, cea de aici, acum, agitată și zgomotoasă, o lumea a vitezei și a Internetului de care vrei să uiți măcar pentru o seară, în contrast cu cea de dincolo, de atunci, liniștită și plină de farmecul vremurilor apuse. Refugiul pare creat doar pentru tine și ești fericit. Cu adevărat fericit că ești acasă. A câta oară? Treci dincolo. De la poartă ești invitat în lumea vremurilor trecute, o lume a basmelor, cu voievozi, prinți, prințese și tot alaiul. Imaginația ta poate readuce la viață tot ce a fost cândva aici. Parcă vezi trăsuri, parcă auzi foșnetul rochiilor lungi, strălucirea bijuteriilor ce împodobeau noblețea doamnelor pare să luminează la orice colț, iar parfumul inegalabil al unui tutun nobil de pipă se simte, chiar dacă geamul e închis. Trecând pragul, schimbarea are loc pe nesimțite, iar tot ce e actual se estompează, făcând loc pentru tot ce ai fost cândva. Poate un fir de sânge albastru încă mai curge prin venele tale, sau doar ai apreciat atât de mult aceste trecute vremuri, încât regretul că nu le-ai trait, te duce în transă, înapoi în timp. Adevărat sau nu, ce mai contează. Vis sau doar imaginație? Aici e permis orice, atât timp cât este ceva nobil. Cu toate simțurile ascuțite să nu pierzi nimic din tot ce se desfășoară in fața imaginație tale, cauti locul unde te vei simți răsfățat. Clădirea e veche, plină de memoria vremurilor. Interioare ce te invită la admirație, pereți tapisați textil, uși masive sculptate în lemn, sobe vechi de teracota și șeminee în care lemnul trosnește cuprins de dansul flăcărilor, împrăștiind caldura și aroma discreta de bușteni arzând, covoare și stucaturi, tapiserii și tablouri, fotolii și canapele autentice pe care s-au odihnit nobilii vremii și aranjamente florale create cu un suprem bun gust. Toate te invită la masă. “Met en place”-ul respectă într-u totul regula și eticheta vremurilor, iar echipa de ospătari și picolli, costumați impecabil, sub directa dirijare a maestrului Chef dau ghes dorintelor tale de a fi tratat cu respect. Aici nu ești orășean sau provincial. Aici ești un oaspete demn de atenție și onoare. Ești poftit și condus către locul în care îți vei petrece seara. Nu te așezi. Ești așezat. Înaintea ta este așternută fața de masă de un alb imaculat, echilibrată, tacâmuri și veselă cum rar mai vezi. Ordonarea pieselor răsfață ochiul și respectă ordinea meniului. Aici erorile nu sunt permise, excluzând bătătorita gândire “...las’ că merge și așa...”. Aici luăm cina, nu mâncăm.
Cu ani în urmă am avut șansa să organizez masa de botez a lui David, juniorul meu, apoi tergiversări logistice și judecătorești au așternut iarăși ani de pace peste locul acesta, dar preluarea locației de către oameni cu cap a dus la revitalizarea și recâștigarea respectului cuvenit.
În Noiembrie 2018 am avut bucuria și onoarea să fiu iarăși aici, atunci când “Generalul de Armată”, maestrul Chef Antonio Passarelli, cel care dirijează și educă gustul aici de ani buni, mi-a lansat o invitație la o cină între cunoscători. Antonio a dorit și reușit să facă din seara la care am participat una diferită, ieșită din tipare. Retrăind toate câte v-am descris înainte, am fost puși și la teste simpatice. Să dăm măsura priceperii și să ghicim ingrediente, arome și combinații pentru care câțiva norocoși, printre care m-am numărat și eu, am fost premiați de staff-ul de la Paprika Tv, unde Antonio este un amfitrion cu vechime. Punându-ne la încercare și totodată educând gustul, acest rafinament de care ne debarasăm tot mai des în lumea vitezei, Chef Antonio Passarelli ne-a așezat în față un festin, un răsfăț culinar demn de o casă regală. Armonizând perfect aromele cu cantitățile, ca și temperamentul italian cu cel românesc, am avut loc pentru toate bunătățurile ce ne-au fost servite, fără ca la final să mă simt ghiftuit. E adevărat ca aș fi ajuns și aici dacă farfuriile ar fi fost mai generoase și asta nu pentru că sunt un pofticios, ci pentru că sunt un gurmand care în seara aceea am fost răsfățat. M-am trezit târziu sa fotografiez farfuriile, așa că prima îmi lipsește, dar restul, pe care le-am imortalizat, sunt elocvente. Am fost invitat la Palat, să iau cina cu amicii. Mă pot declara total cucerit și totodată temător că voi deveni dependent, măcar de un sfârșit de săptămână alături de “mio amico” Antonio.
Dacă am reușit să va stârnesc amintiri și crâmpeie de noblețea rătăcite prin neșlefuitul trai cotidian, atunci Palatul Știrbey vă poate fi loc de desfășurare, de aduce aminte, de educare, de perfecționare. Vizitați-l, simțiți-l, și spre seară, gustați-l. Aici puteți să fiți un lord și veți fi tratat ca atare.
