joi, 28 mai 2009

BRÂNZĂ FETA MARINATĂ

Auzi destul de des vorbindu-se de brânza Feta. Dacă intrebi un cumparător novice, cum s-a dovedit a fi chiar și Zamzuu, o să-ți răspundă că Feta este brânza cremoasă care se rupe în fâșii și pe care o poți întinde pe pâine ca pe unt. Eronat! Ceea ce te îmbie cu culoarea ei perfect albă, granulația fină, ca de săpun, tăiată în bucăți mijlocii, sau ambalată în pachete de carton metalizat la interior, NU ESTE FETA. Denumirea de Feta este o Marcă Inregistrată, DOAR PENTRU BRÂNZA EMINAMENTE GRECEASCĂ cu conţinutul de grăsime ce variază de la 30 la 60%, preparată din lapte ce capră si/sau oaie. Celelalte sunt doar încercări de copiere, gen PANASOANIC, ADIBAS sau SOMY. Originala brânză Feta se aseamănă foarte mult cu telemeaua noastră, dar e ... altceva. În Piața Matache este un mini-magazin cu măsline și tot felul de brânzeturi și iaurturi grecești, preparate la mama lor. În țara Grețili, Yaso Palikari.
Interesată de o rețetă, specialitate grecească, pe care am gustat-o cu mare plăcere de la acest magazin, am căuta și găsit modul în care se prepară
BRÂNZĂ FETA MARINATĂ.
Este o "chestie" de-ți aprinde gura, dar merită cu vârf și îndesat.
Și e atât de simplu de făcut.

INGREDIENTE
- 400 g brânză Feta, de la Grețili bre
- 2 ardei iuți roșii
- 5 căței de usturoi
- 1 linguriță de boabe de piper
- 1 foaie de dafin
- fruze de cimbru proaspăt
- rozmarin proaspăt
- ulei de măsline


PREPARARE

Ardeiul se curăță de semințe și se taie fâșii.

Usturoiul se curăță și se taie feli mai groase.

Brânza se taie în cubulețe.

Brânza se așează într-un borcan, alături de ingredientele pregătite.

Combinația de culori, arome și gusturi este de vis.

Peste acest mix se toarnă din belșug ulei de măsline.

Se îneacă totul, până sus.

Le mai savurezi încă o dată înainte de a închide capacul
și de a-l lasa să se odihnească la temperatura camerei pentru 2 zile.
Două zile? Offf! Ce poftă mi-e!
Apoi se dă la frigider, unde se poate păstra 2-3 săptămâni.
S-o crezi tu că apucă atâta!

POFTĂ BUNĂ !

Mie-mi zici?

luni, 25 mai 2009

ÎNGHEȚATĂ DE OREZ

Ce căldură frateee! E cazul să mă răcoresc cu ceva.
Și ce ar fi mai potrivit pentru astfel de zile, decat o porție de înghețată.
E adevărat, cel mai ușor "se prepară" la magazinul din colț.
Alegi, plătești și până acasă, topită de caniculă, te-nfigi în ea si până n-o termini nu te lași.
Ajungi acasă satisfăcută, cu gustul minunat încă pe papile.
Te așezi relaxată și îți promiți ca data viitoare ai să rabzi, să o poți savura în liniște,
la umbra apartamentului tău primitor. Dar iar te iau căldurile
și să pleci din nou prin soare, până la magazinul din colț e un supliciu.
Plus de asta, poate nici nu mai au sortimentul pe care îl dorești. Ce dilemă?
Da' nu mai bine îți faci tu singură? Acasă la tine? Cu aroma care îți dă cea mai mare satisfacție?
Și cel mai important, CÂTĂ VREI? Ei, ce zici?
Sunt atâtea rețete care abia așteaptă să le vâri în congelator.
Astazi îți propun una mai specială. Cea cu orez și fructe confiate.
UN DELICIU!
rețetă preluată de pe blogul Cafe Chocolada

INGREDIENTE
pentru 4-6 porții
... doar atât?
- 150 g fructe uscate, glasate și tocate mărunt
- 30 ml rom alb
- 150 ml frișcă lichidă

PENTRU OREZUL CU LAPTE
- 40 g orez cu bob rotund
- 500-600 ml lapte
- 1 stick scorțișoară
- 4 cuișoare

PENTRU CREMA DE VANILIE
- 4 gălbenușuri
- 75 g zahăr fin
- 1 lingură amidon de porumb
- 300 ml lapte

PREPARARE
Într-un bol mic se pun fructele uscate, tocate mărunt.

Peste ele se toarnă romul.
Se acoperă și se lasă 3 ore, sau peste noapte.

PREGĂTIREA OREZULUI CU LAPTE
Condimentele ...

... se pun la fiert în lapte, peste care se adaugă ...

... și orezul.

Se fierb la foc mic, până ce orezul se umflă și absoarbe aproape tot laptele.
Depinde și de felul orezului, astfel cantitatea de lapte poate varia.
Se scot batonul de scorțișoară și cuișoarele și se lasă să se răcescă, apoi se pasează.

PREPARAREA CREMEI DE VANILIE
Se amestecă gălbenușurile cu zahărul și amidonul, apoi ...

... se adaugă laptele fierbinte, cu grijă, să nu se coaguleze gălbenușurile.

Se pune pe foc și se amestecă continuu, până când compoziția se îngroașă puțin.
Mare atenție, să nu se brânzească. Se lasă la răcit.

Frișca se bate, apoi se amestecă cu crema de orez și crema de vanilie, bine răcite.

Totul se pune la mașina de înghețată și ...

... aproape de finalul procesului de înghețare, ...

... se adugă fructele bine scurse de alcool.

E gata!

Castronul e pe măsura poftei, dar se serveste cu măsură,
că altfel dăunează la curea.

POFTĂ BUNĂ!

duminică, 24 mai 2009

PUI LA CUPTOR CU UNT AROMAT

Cât de des consumăm carne de pui!?
Dacă stau bine și mă gândesc, este carnea cel mai des preparată la noi în casă.
Chiar poți să faci din carnea de pasăre tot ce se prepară clasic în casa românului.
Supe, ciorbe, fripturi, mâncăruri, rulade, mezeluri, sarmale,
perișoare, tocănițe, salate, snițele, frigărui, chiftele, etc.
Dacă găsesc sau inventez și o rețetă de desert cu carne de pui,
sunt cea mai tare din parcare.
Cum ar suna?
TORT PANE CU PUI DEZOSAT
sau
ÎNGHEȚATĂ DE PIPOTE
sau
COZONAC CU TÂRTIȚE
sau
PAPANAȘI CU DULCEAȚĂ DE COTCODAC
Până la noi invenții culinare, vă propun un fel nou de preparare a puilui la cuptor.
Foarte gustos, aromat și fraged.
INGREDIENTE
- un pui de cca. 1,5 kg
- 2 linguri de ulei de măsline
- sare
- piper

PENTRU UNTUL AROMAT
- 80 g unt
- 4 căței mari de usturoi
- 2-3 fire subțiri de ceapă verde (numai partea verde) sau Ceapa Ciorii
- 2 linguri frunze de salvie
- zeama și coaja rasă de la o lămâie
- sare
- piper

PREPARAREA UNTULUI AROMAT
Zbrobiți usturoiul și amestecați-l cu untul frecat spumă,
ceapa verde tocată foarte fin, frunzele de salvie, deasemeni tocate fin,
zeama și coaja de lămâie, sare și piper după gust.

PREPARARE PUI
Taie aripile de la a doua încheietură și gâtul, cu ajutorul foarfecei de bucătăriei.
Întoarce puiul pe piept, taie de-a lungul șirei spinării,
pe ambele părți și dă-o de-o parte.
Întoace puiul dinnou și apasă pe piept cu podul palmei, rupând osul pieptului.
Pentru a-l menține plat, inserează câte doua bețe de frigărui,
pe diagonale, de la pulpă, până la aripa opusă.

Cu vârfurile degetelor dezlipiți piele de pe piept și pulpe,
apoi întindeți cu grijă untul aromat între piele și carne.

Intrați cât mai adânc și împănați bine puiul.
Ungeți puiul cu uleiul de măsline, ...

... presărați sare și piper după gust.
În acest fel puiul se poate pregăti direct pe grătarul acoperit
cu folie de aluminiu, sau așa cum am făcut eu,
într-o tavă cu garnitură de cartofi noi și roșii.

Când este gata și bine pătruns
(asta se poate verifica cu o furculiță, ca atunci când este înțepată carnea,
să nu iasă sânge, ci un lichid clar), ...

... serviți ornat cu ceapă verde și frunze de salvie,
alături de garnitura preferată, oricare ar fi aceasta și de o salată proaspătă.

POFTĂ BUNĂ!

- Găbiță, desert n-avem?
- Ba da! LAPTE DE PASĂRE

miercuri, 20 mai 2009

TARTA TATIN CU MERE

Mere, mere și iar mere.
Mere coapte, mere rase și călite cu zahăr și scorțișoară, suc de mere,
tort de mere, plăcintă cu mere, tarte cu mere, etc.
Mărul, ce fruct banal ați zice.
Vă contrazic. Sunt atâtea soiuri, culori și gusturi ...
Ia fiți atenți:
BRAEBURN, CAMPION, ELSTAR, FUJI, GALA, GLOSTER, GOLDEN DELICIOUS,
GRANNY SMITH, JONAGOLD, JONAGORED, MUTSU, COREDAR,
COREDANA, FLORINA, GENEROS, fară să mai vorbim de cele autohtone,
atotștiutele IONATAN, BUZĂ DE IEPURE, GOLDEN, FRUMOSUL DE VOINEȘTI, CREȚEȘTI...

Astazi vă fac poftă cu o tartă cu mere.
TARTA TATIN

INGREDIENTE
- cca 1 kg de mere din soi acrișor
- zeamă de lămâie
- cca 125 g zahăr tos (atât cât să acopere într-un strat subțire fundul tăvii)
- 50 g unt
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- scorțișoara
- 400 - 500 g aluat foietaj (depinde de marimea tavii pe care o folosiți)

PREPAREA
Merele se curăță de coajă și se taie felii,
apoi se stropesc cu zeamă de lămâie.

Se pun zahărul tos, zahărul vanilat, untul și scorțișoara în tava
în care veți coace tarta și plasați forma pe foc mic,
amestecând până ce zahărul se va carameliza frumos.

Când în tavă s-a format un sirop mai gros, gălbui,
se ia de pe foc și se așează în sirop feliile de măr.

Peste acestea se așează foaia de aluat...

... în așa fel încât să se acopere cât mai bine fructele.

Se pune tava la cuptor la foc potrivit, 180 grade Celsius.

Când tarta s-a rumenit uniform, se scoate din cuptor,
se lasă puțin la răcit, se acoperă cu un platou mai mare
și tinându-le strâns pe amândoua, conținutul tăvii se răstoarnă pe acel platou, ...

... în așa fel încât merele să rămâna sus..

Se servește cu sos de vanilie.

Aceeași MĂRIE,
cu altă pălărie.
Tarta Tatin preparată în tavă mică, pătrată.

Zahărul, untul și scorțișoara...

Se caramelizează...

Solzi de mere, așezați în sosul caramel...

Machiaj făcut cu scorțișoară...

Nani, nani sub păturica dantelată de aluat...

Coaptă și răsturnată pe platou.

Deliciu rapid, fățos și super-gustos.
Ia felia, neamuleeeee.....

POFTĂ BUNĂ!