STANDUL MEU CULINAR PENTRU UN FESTIVAL INTERNATIONAL - ETAPA III - MENIUL

     Vor fi destule locuri in care vizitorii veniti cu papipele flamande vor putea sa-si delecteze gustul. Dar mai inainte ca ochiul sa vada si sa comande directia, am in plan sa zgandar alt simt cu care sa agat ca in lasou, tot ce misuna prin preajma.

     Decizie luata din experiente traite pe pielea mea.

     Nu de putine ori mi-am facut piata fara sa fi mancat cate ceva si de cum am calcat in teritoriul "inamic", cel plin cu d-ale gurii, am rezistat cu greu tentatiilor de tot felul, stomacul comandand mana care umplea cosul cu mai multe decat cele trecute in lista. Cred ca toti am patit asta. Recunosc cu mana pe corason, e foarte greu sa te stapanesti. Unde mai pui ca si "ademenitorii" special plantati printre randuri, prezentand diferite produse, fac in asa fel sa nu-ti usureze deloc munca, ci doar buzunarul. Dar la raionul cu cocaleli, eram ravasita de mirosul de paine proaspata, de croisante, placinte si gogosi. Ma indreptam catre el teleghidata si as fi renuntat si la cele necesare ca sa iau ceva atat de ademenitor. Si la finalul cursei printre rafturi, listuta mea era buna de pus pe foc, pentru ca lungul bon de casa o umilea in mod jalnic. Picatura chinezeasca era ca pana sa platesc tot ce alesem, nu aveam voie sa ma ating de nimic, iar stomacul meu se revolta din ce in ce mai drastic, dorinta de a rupe ceva ambalaje si de a ma infige-n continut fiind cel mai greu prag pe care-l aveam de trecut. Simteam lipsa unor dopuri pe care sa mi le infig in nari, sa pot rezista mai usor ispitelor, iar metoda ignorarii, cea cu "Ochii vad, inima cere, constiinta nu si nu..." era cea mai putin eficienta, cand din cosul din fata mea, la doar cativa centimetrii de nari, fiecare ambalaj lasa sa razbata catre mine rauri de miresme, iar in gura si-n stomac, alte rauri inaundau totul, ca un Potop.

     Ei bine, pe astfel de comportament ma voi baza si eu in alegerea preparatelor pe care vreau sa le pregatesc in stand. Pe faptul ca vizitatorii Festivalului vor veni cu "tolba" goala, pe nemancate, incercand sa guste de ici, de colo, cat mai multe preparate cu putinta, lista lor fiind doar numarul de standuri pe la care vor trebui sa semneze condica. Si de ce sa nu profit de faptul ca papilele lor, abia trezite si inca nesatisfacute, mi-i pot aduce-n prag, remorcati de aromele din standul meu care le vor invada narile de copoi pofticiosi, grija mea ramanand doar sa am cat mai mult din "afrodisiacele" ce-i vor cuceri.

    Sunt multe cele pe care vreau sa le prepar, dar va trebui sa tai din lista. As vrea sa arat ce bine gateste romanul, dar nu-mi va ajunge timpul, ca nu pot indesa in patru zile toata bucataria noastra de secole.

    Vedeta standului meu va fi Placinta Ardeleneasca, ca la Mama Luta. Am ales aceasta reteta pentru ca indeplineste mai toate conditiile unui preparat care ar trebui sa lase o amprenta, nu numai pe limba si in nari, dar si in amintire. E calda, de regula frige cand ii vine randul la servire, e satioasa, nu e pretentioasa, deci se prepara repede si impusc doi iepuri, pentru ca: - 1)  pot avea "vedeta" pe masa pe toata perioada Festivalului si - 2) ce e cel mai important, nu are o singura varianta de prezentare, sau doua, ci nu mai putin de cinci feluri, pentru ca se pot folosi tot atatea umpluturi, satisfacand si pofta de ceva consistent si sarat, cat si pe cea de desert. Si toate-s fierbinti, aburinde si imprastiind in jur vestea ca a mai iesit o sarja gata de infulecat. Eu una, cand ajung pe la ai mei in Ardeal, nu ratez ocazia sa schimb sortul de bucatarie cu fata de masa si sa fiu si eu servita, dar la Mama Luta, ca acolo placinta-i la ea acasa.

Si aici gasiti postarea in care am vorbit mai pe indelete despre ele.

Iata-le! Astea-s cele cu varza, pe care ai mei se bat. 
Fac cele mai multe din acest fel.

INGREDIENTE ALUAT

- 1 kg de faina

- 5 oua

- 500 ml de lapte

- drojdie cat o nuca, cam 25 de g

- 1 si 1/2 lingurita de sare

- 200 ml de ulei

UMPLUTURI VATIATE PENTRU TOATE POFTELE

- varza cruda rasa, sarata, piperata si stoarsa usor de zeama

- branza framantata

-mere crude rase, cu scortisoara si zahar, scurse de zeama

- branza dulce de vaci, amestecata cu zahar, coaja de lamaie, vanilie si oua

- cartofi caliti

PREPARARE

Aluatul se prepara clasic cu toate ingredientele de sus.

Uleiul se foloseste la framantat.

Daca este cazul, pentru eficientizarea, aluatul de va framanta in robot.

Se pun in ordinea urmatoare:

lapte, oua, sare, faina si abia apoi drojdia faramitata.

Dupa ce paletele au omogenizat compozitia si masina incepe a framanta, 

se adauga treptat uleiul, lingura cu lingura.

Aici sunt cele gata cu branza sarata.

    Dupa framantare, am transferat aluatul intr-un lighenas, ca sa poata sa se desfasoare in legea lui. Aluatul creste perfect cam dupa 60 de minute. Cat aluatul e la crescut, am sa ma ocupa lejer sa-mi pregatesc umpluturile preferate. Blatul de lucru trebuie sa fie uns bine cu ulei. Iau apoi bucati de aluat, cat un pumn. Le intind bine cu mana le pun umplutura din belsug, fie varza, branza framantata, branza dulce, cartofi copti sau mere. "Pungutza cu doi" bani o strang la gura, apoi o intind iar cu mana, cam cat imi e tigaia. Apoi le pun la copt in tigaia care trebuie sa fie din cea groasa, incinsa bine, unsa cu ulei, putin mai mult decat la clatite. Le coc pe ambele parti la foc mediu, spre tare. Le servesc calde, abia rasturnate pe farfurie, facute portii, sa ajunga la toate gurile. Cele cu umplutura dulce le pot ninge cu zahar pudra. 

Astea-s cele cu mere, preferatele fiului nostru David.

   

   Si daca tot am reusit sa ademenesc vizitatori in standul meu, trebuie sa-i intampin romaneste, cu paine si sare. Sare e pe toate drumurile, dar cel mai nimerit ar fi sa am de-a noastra, de acasa, iar langa ea, sa se odihneasca aburinda si cu coaja "cantand" de crocanta ce e, painea de casa, facuta cu maia salbatica, ca cea pe care o faceau stramosii mei. As zice, fara sa ma laud, ca fac o paine efemera, cu viata scurta, ca de cand o scot din cuptor si pana-i terminata, se scurg cateva ceasuri, la noi in casa eu facand paine aproape zilnic.

    Alba, cu secara, cu seminte, sau din faina integrala, painea romanesca, facuta prin gospodariile celor ce mai tin traditiile vechi, n-are pereche in lume.

    La aperitiv, as merge pe ceva ce toate gospodinele romance isi fac pentru camara de iarna. Zacusca. Dar de data asta nu voi prezenta zacusca clasica, ci alte doua feluri, ceva mai putin cunoscute:

Zacusca cu fasole si zacusca cu ghebe.

     E vremea ciorbelor si cea cu care imi incant cel mai mult sotul este Ciorba de fasole cu ciolan afumat. Savoare ciorbei simple de fasole e mult imbogatita de gustul incontestabil de afumatura pe care ciolanul il imprastie in oala, la fierbere. O regasim atat in bucataria ardeleneasca, cat si in cea olteneasca si munteneasca. E romaneasca de numa, numa. E ceva de vis la cum arata si ceva aproape interzis la gust. Si zic interzis pentru ca o singura portie nu-i de ajuns si asta pentru ca langa o ceapa sparta si frecata cu sare, apoi botezata cu un strop de otet, mai ca-ti vine sa mai ceri pofticios inca o strachina...si tot asa. Tu cere, ca eu o sa am pentru toti destula. Si strachini, si linguri din lemn, si ceapa sparta, si...

     Ca fel secundar am de gand sa prezint ceva mai rar intalnit prin strachinile noastre, dar care in Moldova se prepara destul de des, mai ales in perioada Posturilor ortodoxe de peste an. Vorbesc aici de Sarmale cu mix de ciuperci si păsat (crupe). Produs care va placea in special vegetarienilor de care lumea nu duce lipsa.

     O alta zi, alt meniu pentru felul secundar, dar tot ceva ce va atrage prin miros, de data asta pe cei ce iubesc pestele. Saramura de crap, preparata in sos de legume cu usturoi si mamaliga, ca prin satele de pescari din Delta Dunarii. Peste ceva mai mare, cu oase pe masura, sa fie usor de ales. Garantez inghesuiala la asta si multe strachini pline cu resturi de oase. Si daca mai fac si un mujdei frecat cu un strop de ulei si usurat cu o leaca de smantana... muicaaa...

     In alta zi, sarim in Ardeal si le voi pregati Varza dulce cu taitei de casa. Nu doar italienii stiu sa faca paste si asa am ocazia sa le-o dovedesc. Din partile Moldovei vreau sa le aduc in atentie parjoalele. Chiftele specifice, care servite calde, abia scurse bine de ulei, se topesc in gura si-ti dau pofta sa le imperechezi cu niscai rosii proaspete, coapte la soare, nu in laborator, din cele cu gust adevarat si un pumn de branza de oaie. Pentru astea parca ar merge sa astern pe jos o mitoasa, blana aia groasa de-o tin oieri pe umeri si sa-mi poftesc musafirii sa se aseze, sa guste in tihna, iar un fluieras sa le cante d-ale noastre, de viata, din cele saltarete. Niscai ulcele cu vin d-acasa sa limpezeasca gurile si sa desclesteze limbile.  Si de-o fi babilonie, nu-i bai, trai pe vatrai sa fie. E clar, trebuie sa-mi maresc standul, ca nu-i loc destul. Si daca tot am adus aminte de ciobani, s-ar nimeri perfect sa le aduc pe-o scandura si niscai Bulz Ciobanesc copt la jar, umplut cu branza de burduf, ceva sunculita, o taietura de unt si dres pe deasupra cu smantana. Deja am mirosul de mamaliga arsa-n nari.

     Si nu se poate fara mititei. Chiar daca nu-s un fel de mancare in toata puterea cuvantului, vreau cu tot inadinsul sa arat Europei ce voiau sa ne ia din farfurie cu deciziile ei drastice. Domnilor, romanii mananca mici si o fac aproape institutionalizat. Treceti pe la standul meu si veti vedea de ce ne-am luat in piept cu Europa pentru ei. Dar nu va-nghesuiti, ca mai fac...

    E vremea sa pun la facut si cate ceva "di dulshi". Asa s-ar cuveni sa inchei fie ce zi a Festivalului, indulcind musafirii cu d-ale noastre. Si iar stau cu barba-n palma si aleg si tot socot care sa fie mai cu vino-n coa'. Si nu-i usor. Dar tare pofta mi se face cand imi zboara gandul la Papanasi, asa ca e musai sa le fac si lor niste d-astia.

     Numa' ce ma uit la poza, si simt ca-nghit in sec. Si-i doar o poza, dar sa-i si mai ai in fata, sa-i vezi, sa-i mirosi si apoi sa-i devorezi... E clar, maine fac cativa.

    Sau cateva Galuste cu prune, nu multe, pret de o tava mare,... nu mare... una imensa, plina cu varf. Deci un turn si tot cred ca n-ar ajunge. Sunt eu defecta sau imi dati dreptate? 

     Piesa mea de rezistenta la aluaturile dulci va fi cozonacul, pentru care am o reteta veche, mostenita de la bunica mea, reteta pe care am impartasit-o cu drag tuturor si care nu a dat gres niciodata. Cozonacii mei Babani.

    Si din acelas aluat voi face si o Pasca cu branza dulce, preparat specific romanesc pentru Sarbaroarea Pastelui, sau Poale-n Brau. O placinta despre care Ion Creanga mi-a povestit in scrierile sale si care a ramas definitiv in lista mea speciala.

    Dar la capitolul de placinte sarate, nimic nu se compara cu iubita mea Placinta Dobrogeana.

Sotul meu mi-a povestit cum crapa fierea-n el de pofta candva, la un rand la placinta asta. Am facut-o si i-am dat dreptate. De ce sa nu o guste si altii?

     Si in final, ceva de la munte, unde padurile noastre ascund bogatii de fructe specifice zonei. O felie de Tarta rustica cu fructe de padure, la pachet, pentru acasa, ar face ca si a doua zi sa am musterii la stand. Ce bine!

Multam fain si Poftiti la Masa!