marți, 5 noiembrie 2013

TARTA CU PUI SI LEGUME

       Scriu despre ea si deja imi este pofta. E atat de rapida, la indemana oricui si fara pretentii, ca o poti face in orice momente in care frigiderul e sexy, iar musafirii s-au prezentat pe...ne-pusa masa. Si unde mai pui ca te si umple de laude, ca e ceva perfect pentru un antreu, dar la fel de bine sta si pe pozitia de fel principal, asta daca ai destula. Vedeta se numeste:

TARTA DE PUI CU LEGUME

      Si nu trebuie sa-ti faci griji ca se raceste si nu mai e buna. N-apuca...! Ai mei au experimentat deja asta. Si dupa ce au topit portiile rezervate, au tot ciugulit la suplimente, ca... uite-o, nu-i. Asa ca, la reluare, trebuie sa dublez portiile. Sau paza?


INGREDIENTE
- 1 piept de pui taiat cubulete foarte mici
- 1 pachet aluat foietaj 500 g
- 1 punga de legume congelate care sa contina
morcov, mazare, conopida, fasole verde, ardei gras rosu, porumb
- 1 ceapa medie
- zeama si coaja de lamaie
- 1 lingura de sos de rodie
- cascaval
- unt
- ulei
- sare, piper,

DRESSING OPTIONAL
- 200 g smantana fermentata
- 3 oua batute

PREPARARE
Se prepara o marinada pentru pieptul de pui din cateva linguri de ulei, 
sare, piper, sos de rodie, zeama si coaja de lamaie, ceapa taiata solzisori.
Bucatile de pui se tin timp de 30 de minute in aceasta marinada,
dupa care se trag la tigaie in putin ulei, la foc mare.
Se dau deoparte sa se raceasca.
Intr-o alta tigaie, in putin ulei si un cubulet de unt
se calesc legumele congelate, cat sa ramana Al Dente.
Se condimenteaza cu sare si piper.
La final se amesteca legumele cu carnea de pui
si se folosesc ca si umplutura pentru tarta de foietaj.
2/3 din aluatul de foietaj dezghetat se intinde 
intr-o tava rotunda de 30 de cm diametru, tapetata cu hartie de copt.
Se adauga umplutura racita, se rade cascaval 
si din restul de foietaj se face un grilaj.
Se coace la 200 de grade Celsius, pana se rumeneste aluatul.
ÂOBSERVATIE
Pentru cei care iubesc smantana, 
se poate face un dressing pentru umplutura 
din 200 de grame de smantana, 3 oua batute si cascaval 
care se amesteca in umplutura, inainte de coacere.

POFTA BUNA!!!


duminică, 20 octombrie 2013

PRAJITURA FLODNI

         Am reusit sa ajung si in capitala Ungariei. Aici, plimbandu-ma pe strazile pline de barulete primitoare am cunoscut si o comunitate evreiasca destul de bine reprezentata, unde traditiile se pastreaza nealterate, iar portul specific al barbatilor il gasesti purtat cu mandrie de la cel mai mic baietandru, doar cu palarie, pana la cei mari, cu acei zulufi specifici si pana la bunicii si strabunicii barbosi si sfatosi ai acestei natii. 
        Am intrat intr-o locatie cu pretentie de restaurant, dar care, sincera sa fiu, arata foarte mult a casa interbelica, unde inca se mai pastreaza acea atmosfera patriarhala, senzatia de vizita la un prieten fiind cu mult mai pregnanta decat ceea ce se dorea a fi, adica un loc public de luat masa. Am luat pranzul acolo, atentia fiindu-mi atrasa de tot ce ma inconjura, iar parerea ca ma intorc in timp era tot mai mare. Cum e si firesc, am comandat ceva specific, din meniul casei, dar la desert, am lasat companioanele cu care eram sa decida, eu fiind pentru prima data acolo. Asa am putut afla de o prajitura de a lor, traditionala. Am ramas placut impresionata de ceea ce vedeam in farfurie, iar cand am gustat din ea, am decis ca trebuie sa stiu reteta ei sa o pot face si alor mei. Se numeste 

FLODNI



       Se munceste ceva la ea, pentru ca are multe etape care necesita timpi de asteptare, dar aspectul si combinatia aromelor dau un gust care rasplateste toata munca.

INGREDIENTE ALUAT
- 300 g de faina
- 125 g de unt
- 1 lingura de zahar pudra
- 2 galbenusuri de ou
- 100 ml de lapte
- 5 g de drojdie proaspata
- 1 lingura de smantana
- 1 lingurita de extract de vanilie
- coaja de lamaie
- sare

PREPARARE ALAUT
In vasul robotului se amesteca toate ingredientele...

...si se face o coca moale, dar care se poate intinde usor,
 care apoi se inveleste in folie de plastic
 si se lasa o ora in frigider, pana se prepara umpluturile.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU NUCA
- 200 g de nuca tocata
- 160 g de zahar
- 150 ml de lapte
- coaja de portocala si de lamaie
- esenta de vanilie

PREPARARE UMPLUTURA CU NUCA
 Se amesteca ingredientele si
 se fierb pe foc pana compositia se ingroasa.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU MAC
- 250 g de mac macinat
- 250 ml de lapte
- 150 g de zahar
- coaja de portocala
- esenta de vanilie

PREPARAREA UMPLUTURA CU MAC
Se amesteca ingredientele si
 se fierb pe foc pana compositia se ingroasa.

INGREDIENTE UMPLUTURA CU MERE
- cca 500 g de mere rase
- zahar dupa gust
- scotisoara
- esenta de vanilie
- 2-3 linguri de zeama de lamaie

PREPARAREA UMPLUTURA CU MERE
Merele se calesc pe foc impreuna cu zaharul si aromele.
Se lasa la racit.

Se scoate aluatul din frigider si se imparte in mod egal in cinci bile,
care se intind in cercuri cu diametru de 22 de cm.
Trei dintre ele se inteapa cu furculita...

...si se coc pe hartie de copt, la 180 de grade Celsius, pentru 8-10 minute.

ASAMBLARE PRAJITURII

Se tapeteaza cu foie de copt o forma de copt de 22 de cm diametru.
Pe fundul formei se aseaza primul blat necopt.
Se inteapa cu furculita si peste el se pune umplutura de mac.
Se niveleaza cat mai exact, astfel se evita spargerea blaturilor coapte.

Peste umplutura de mac se aseaza unul dintre blaturile coapte,
iar peste acesta se aseaza umplutura de nuca.
Se niveleaza cat mai exact.

Urmeaza cel de al doilea blat copt, iar peste acesta se intinde magiunul de prune...


...apoi se pune al treilea blat copt peste care urmeaza umplutura de mere,...

...iar peste umplutura de mere se aseaza a doua foaie cruda.
Se inteapa cu fulculita si...

...se da cuptor pentru cca. 40 de minute, la 180 grade Celsius.

Se taie in portii generoase...

...si se pudreaza cu zahar.

Sa tot savurezi imaginea, aroma, gustul...
si iar imaginea, aroma, gustul,
apoi doar gustul, 
iar si iar, 
pana mai tre' sa faci inca o tava.

POFTA BUNA!!!
sau
BE TEAVON!!!




sâmbătă, 19 octombrie 2013

TORT UNDER THE SEA

Iar am intrat la apa. Mi-am intalnit la mare niste buni prieteni, vechi, cu state si mai vechi, ai lu' Pop. Am vorbit la botu' unui "carutz de cumparaturi", ca eram intr-un mall prin Constanta si am decis sa ne revedem pe plaja. Ash, toate zilele de vacanta au trecut, dar de vazut nu ne-am vazut. Soarele si luna, astrele, conjuctiile, ma rog, toate s-au asezat de-a curmejishu si am fost cand ei plecau, au venit cand noi plecam... si tot asa. Macar acum sa ne reintalnim ...la mare... si ca drept recompensa, sa oferim o perla dulce, niscai molushte aromate cu vanilie si nisip comestibil, pe o insula in mijlocul unei mari de amandina. 

LA MULTI ANI
DACIANA!!!




luni, 30 septembrie 2013

PAINE CIABATTA - RETETA RAPIDA

        Sa mai si radem "umpic", cum ar zice ala de e si fudul. Tocmai despre astia vreau sa zic, alde doctii care nu se sinchisesc sa afle o denumire si scriere corecta, dar se multumesc cu zambetele celor ce le citesc pocelile, ca si cum le-ar fi adresate lor și nu ca ce sunt, adica haz de prosti si de prostii. Si vreau sa-i amintesc aici pe cei care ne vand PIȚA, CREMVUȘTI, CORDON BLEO, ȘOALACREM si ca ei, sunt inca multe vedete nedescoperite. Zilele trecute, facand ceva cumparaturi prin piata si tocata marunt fiind de un sentiment acut de foame, ca as fi cumparat tot ce-mi iesea in cale si mirosea sau arata bine, m-am oprit la un stand, un raion, un raft cu tejghea, unde se vindea paine. Sortimente, calitati si denumiri care mai de care mai atractive, iar mirosul era ceva de nivelul supliciului, la ce pofta imi faceau toate. Ma asez la rand, aleg, platesc si dau sa plec cand ochii imi cad pe un cartonas care anunta cumparatorul ca dulapul, ma rog, raftul cu tejghea vindea poporului roman nestiutor, un sortiment de paine din import, iar numele, scris cu litere mari, de-o schioapa, trona infipt intr-o CEABATA. Zambesc, atentionez vanzatorul ca a botezat produsul, care cu neincredere, nu schimba nimic si lasa lucrurile asa. Si uite asa, facem si noi ca frantzuji, care nationalisti pana-n varful unghiilor, pocesc orice denumire, orice nume propriu, frantzuzind engleza, italiana si ce le mai pica-n mana. De ce n-am fi si noi mai catolici decat Papa? Ce, noi nu suntem din ginta latrina, pardon, latina? CEABATA se citeste? CEABATA sa se scrie. N-are a face ca CIABATTA (vedeti ce mica-i diferenta) e de neam italienesc. Dar nu le-a fost indeajuns ca i-au pocit numele, au mai coafat si reteta, ca nu era nici pe departe ce trebuia sa fie. Pentru cine iubeste acest sortiment de paine, venit din "cizma", da nu redenumit de o cizma, aici aveti o retea rapida, dar super-gustoasa de adevarata.

CIABATTA

INGREDIENTE
 - 500 g de faina tip 650
- 490 ml de apa
- 2 lingurite de drojdie uscata
- 2 si 1/2 lingurite de sare


FOARTE IMPORTANT!!!
 ACESTA PAINE SE PREPARA
DOAR CU AJUTORUL ROBOTULUI DE BUCATARIE!!!


PREPARARE
 In vasul robotului se pun toate ingredientele...

 ...si cu paleta pentru creme se amesteca, la viteza medie, timp de 7 minute.
Se schimba paleta cu carligul pentru framantat
si se continua amestecarea la viteza maxima pentru inca 10 minute.
Aluatul va fi bine framantat cand bolul ramane curat pe margini,
chiar daca coca e moale.

Aluatul se rastoarna intr-un vas uns cu ulei.

Vasul se acopera cu o folie de plastic.

Si, aproximativ 3 ore, se lasa sa creasca...

...pana isi tripleaza volumul.

Blatul de lucru se infaineaza bine, iar aluatul se rastoarna cu mare atentie,
fara miscari bruste.

In acest moment, aluatul se poate imparti in doua,
daca doriti sa coaceti doua paini mai mici.
Munca cu aluatul pentru o paine mai mare este dificila, 
pentru ca aluatul este foarte hidratat.

Dupa ce se da forma dorit...

...se lasa la crescut direct pe masa, invelita in plastic, pentru inca 45 de minute,
timp in care in cuptor se incinge o piatra de granit, la 245 de grade Celsius.
Aluatul se transfera pe o foaie de copt infainata...

...si ajutandu-va de o lopata de lemn, se aseaza pe piatra din cuptor.
Dupa 15 minute, temperatura se reduce la 220 de grade Celsius.
Este gata aproximativ dupa 40 de minute
si se poate verifica lovind paine cu degetul, sa sune a gol, 
iar coaja sa fie perfect rumenita.
Se inchide focul si se mai lasa pentru inca 5 minute in cuptor, cu usa intredeschisa.
Se scoate la racit pe un gratar de bucatarie.

Daca nu e tocata in aceeasi zi, (slabe sperante, va zic eu)
minunea asta de apine ramane la fel de pufoasa pentru mai multe zile.

Dar cine poate sa confirme?

Reteta sugestionata de Nico, dupa acest film de pe YouTube.

POFTA BUNA!!!

sau cum ar zice francezu'

BUON APPETITO!!!

sâmbătă, 21 septembrie 2013

GHORIBEH

Avem destui prieteni din lumea araba, fie ei romani stabiliti la ei, fie arabi stabiliti la noi, fine noi in vizita la ei, cum am fost cand am vizitat Iordania. Acolo avem o prietena, Anca, care de fiecare data cand are chef de revazut Romania, sau Italia via Romania, sau Maramuresul via mansarda din Giulesti, (stie ea de ce), sau cand cineva pleaca catre noi, ne suna si ne intreaba ce am mai vrea d-acolo. Lista e lunga si incapatoare, ca au bre arabii astia nishte chestii de te ineaca pofta nu alta. Condimentele lor, da' nu asa, fishte ce, ci magazine dedicate, cu rafturi de jos si pana la tavan, ticsite cu tot ce-ti trece prin cap, de te ia durerea doar sa aflii cate feluri de bazbarube cu crocomarle exista si tzucumbere cu tiribomlaxuri au ei prin saci. Sau masline, sau uleiuri, sau branzeturi. Muicaaaa, suntem neam de piatra, dar mai vreau inc-o bucata... Si-i cer, saraca de ea, sa-si umple sarsanaua cu de toate, cand una, cand alta, cand una si alta... Dar de fiecare data, nu lipseste din pachet, macar o cutie cu dulciuri arabesti. Chestiile alea superdulci, inecate in sirop ce-ti curge pe deshte daca nu le ascunzi mai repede-n gura, cu tot felul arome, forme, culori, pline de seminte si fructe confiate, cu fidelutze rumene, cu caimac, cu aluat fraged... 

Piua...
... ca ma trec nadushelile.
Ma duc sa cotrobai, poate mai am, ca nu'sh ce m-a luat...
Off, nu mai am... 

Cei mai recunoscuti dintre ei, cofetarii astia cu galabie si hatta pe cap, sunt sirienii. Avem si pe la noi niste tentatii d-astea, dar cele venite d-acolo, de la mama lor, sunt ... sunt... offf... sunt cum nu se poate mai rele. Perfecte si putine. Niciodata indeajuns. Cutia e mereu mult prea neincapatoare. Acum o desfac si in cateva ore zici ca au dat hunii, gotzi si vizigotzi bairam la mine-n bucatarie. Ioc, nada, nicht, niente, nothing, sau cum ar zice japonezu': canci dulciuri. Mai ia de unde nu-s. D-aci si poezia: 
Foaie verde de dai, n-ai, 
Cum ai dat cum nu mai ai, 
Ia nu da, sa vezi cum ai!

...sau varianta in vers alb:

Foaie verde de dai, n-ai,
Unde pui...nu mai gaseshti!
Lista cu toate minunile e lunga, dar si placerea e mare, iar printre ele, la loc de cinste, stau aceste fursecuri, de le zice pe la ei:

GHORIBEH



...care la prima vederea sunt simple, si sincer, chiar sunt, usor de facut, dar si mai usor de mancat, dar sunt atat de fragede si de aromate, ca dau dependenta. Se consuma in rafale. Eu stiu cel mai bine asta. Si cum dependenta se stinge cu prezenta, am cicalit-o pe Gabitza mea la cap, le-a aflat reteta, iar acum am mereu cateva intr-o cutie pusa bine, sus, pe cea mai inalta tejghea, sa nu ajunga nimeni la ele...sau nu mai am...cred...ma duc sa verific...Gabiiiii, nu mai am Ghoribeh, cand mai faci...? Sunt asa de faine, ca nu pot sa nu va dau si voua reteta, nu de alta, dar nu vreau sa-mi dati buzna-n bucatarie, ca nu va dau din ale mele. Faceti-va si voi, da' mi-aduceti si mie. Ok?


INGREDIENTE

- 250 g de zahar pudra
- 250 g unt TIP GHEE (unt clarifiat), indispensabil, de neinlocuit cu unt normal
- 400 - 450g de faina
- 1 lingurita praf de copt
 - 1 praf de sare
 - 2 linguri apa de flori de portocal

PREPARARE

Untul moale se bate spuma cu zaharul pudra, 

 se adauga apa de flori de portocal, 

apoi faina amestecata cu praf de copt si sare.


Se mixeaza totul pana se formeaza un aluat fraged.

Aluatul se introduce in formele specifice acestui tip de fursec,
forme care se pot gasi la magazinele arabesti...
Se coc cca 15 minute la 160 de grade Celsius, dar se urmaresc sa nu se rumeneasca,
neaparat trebuie sa ramane albe.

...sau se pot modela dupa bunul plac, folosind forme de biscuiti spritati,
sau lasand liber fraul inspiratiei.

Deaupra fiecarui fursec se aseaza si se impinge usor, o samanta de fistic prajit.

Dimineata, la cafea sau pe la pranz, desert si de ce nu, la un ceai fierbinte,
sunt o completare perfecta, fragezimea lor si gustul accentuat de unt
amplificand placerea momentelor de pauza.

Eu mai am cateva, dosite bine, de care nu shtie nimeni,
 dar nu cred ca prind dimineata cu ele.
Nu eu, ele...

POFTA BUNA!

sau cum se scrie la mama lor...

شهية طيبة

joi, 5 septembrie 2013

STANDUL MEU CULINAR PENTRU UN FESTIVAL INTERNATIONAL - ETAPA IV - PROMOVAREA

      Marfa buna nu are nevoie de reclama! Da, dar sintagma asta e valabila doar cand marfa e deja cunoscuta. Si cum in lume, prin reclame multe, (ca unii pot), dar sa fim drepti, si prin calitatea poduselor prezentate, bucatariile cunoscute se numara pe degete, cred ca e cazul sa fac in asa fel ca si bucataria romaneasca sa treaca de la stadiul de "da..., am auzit cate ceva", la cel de "wow..., pe buneeee...?" Adica la a fi un bun concurent celorlalte. Iar ocazie mai buna decat acest stand, prezent la un Fastival Culinar International de marca, nici ca se putea. Facand abstractie ca totul este doar un proiect, ca tot ce prezint e un vis frumos, voi lua si acum, la finalul cursei, lucrurile in serios. As vrea sa cred ca nu va trece multa vreme pana sa pot dovedi ca visele mele de acum sunt doar prima faza a unui frumos si mare proiect, ce pot deveni adevarate planuri asternute pentru viitor, ceva ce poate fi adevarat.

     Ospitalitatea romanilor e ceva mai celebra decat bucataria lor, dar inaintasii, din cartile carora inca mai gatea bunica mea, vin sa ma contrazica si desi ai avea impresia ca nu-ti vor trebui multe pagini sa aduni date si retete despre bucatele romanesti, vei ramane surprins, placut surprins, ca neamul nostru nu s-a preocupat doar de arat si semanat, sau doar de crescut animale si pasari si de facut vin si palinca, sa aiba in ce-si inmuia mustatile. Neaosul stergar, alb ca spuma laptelui, intins pe jos, la odihna de la coasa, peste care se asterneau painea coapta si sarea nelipsita, ceva branza, rosii si o ceapa sparta, langa feliute de slana, o plosca cu tuica, sau o bardaca cu vin, ei bine, toate astea nu-s emblema mostenirii gastronomice lasata de veacuri. E doar un fel, un aperitiv, dar cautat din ce in ce mai mult de cei ce vor sa revina la origini, de cei ce cauta in trecut, sa regaseasca viata nebruiata. In timp si noi am strans experienta si am repetat greseli pana am invatat sa le evitam. Dar azi suntem la fel, poate chiar mai buni decat altii. Trebuie doar sa avem mandria sa o aratam.

     Destul cu imbarbatarea, ca nu suntem la vestiare in pauza meciului, iar voi nu sunteti fotbalistii mei sa va motivez. Am ocazia sa arat ca o pot face, o arat.

     Inainte de toate, vizitatorii vor primi din partea organizatorilor lista cu standurile prezente, firmele ce expun tehnica si tarile care compun pleiada de gazde. Cu certitudine, se vor aglomera catre zonele in care reprezentantii bucatariilor cu "ștaif" vor umbla sa-si cucereasca privitorii si degustatorii, baletand fragil deasupra blaturilor, parca mangaind ingredientele, ridicandu-le piedestale fiecaruia. Vor reinventa inventia reinventata data trecuta si, daca pici in plasa, iti vor prezenta ca noutate, paharul cu apa rece. Ceva de genul: Next Generation by de Bio-pasari galinacee, temperat-preparate, decorticate si asezonate cu pudra de mina, langa un pat rosty de aluat sarat, dospit si copt in foale. Sau mai pe romaneste, un banal ou fiert cu sare si paine prajita. Trebuie sa ai atestat de Gastronomeza sa intelegi denumirile savante ale unora. Deci, ca sa nu faca carcei la limba, incercand sa pronunte traducerile din romana, va trebui sa ma asigur ca cele scrise in tot ce va fi asternut in fata ochilor celor ce imi vor calca pragul, vor fi cat se poate de "pe intelesul lor", cuprinzand tot, nimic in plus, nimic in minus. Tot ce se va scrie, va trebui sa fie la indemana, dar numai la interiorul standului, nu la marginea lui, cum se obisnuieste, pe cine stie ce stalpi si suporturi moderne de brosuri (sau flayere, cum le spunem mai asa, de import), motivul fiind intentia mea clara de a-i face sa intre, nu doar atrasi de miresme, frumusete si culori, ci sa-i fac doritori sa si guste, sa afle cum e preparat ceea ce le-a placut si sa plece mai departe cu o amintire faina, istoria si reteta preparatului.

     Pun pret pe faptul ca tot ce voi prepara si prezenta va fi cu ingrediente pe care le poate gasi oricine, oriunde. Nepretentioase, dar delicioase. Platouri taranesti, cum rar mai intalnesti in tara, pe la Hanuri sau Colibe, pline cu apetisantele mese frugale, ca cele insirate mai sus, asezate pe acele scanduri in care cu mare mestesug sunt taiate motivele ce au petrecut de secole traditia sculpturilor de inceput, soarele, cocosul, flori din gradina, spiralele de lemn amintind cositzele codanelor noastre si roata, simbol al continuitatii noastre aici in Dacia.

    Poate ca satui de atatea aranjamente frumoase care bucura ochiul si doar ochiul, mesenii mei vor aprecia adevaratele gusturi de mult uitate, cand rosia era la fel si in interior, coapta si zaharisita, lasand in farfurie sucul pe care nu te lasa inima sa-l azvarli si in care, incalcand principii nutritioniste aparute peste noapte, inmoi cu jind un dumicat de paine proaspata. Si asta e doar rosia, dar noi avem in gradina de legume tot ce-ti pofteste inima, castraveti, ardei, gogosari, vinete, ceapa, usturoi (nu mai insir, ca ma las de scris si ma inghesui in frigider), toate asa, naturale, nemodificate, lasate de la Dumnezeu, stropite cu apa pura din fantana, crescute cu truda si drag. Si sa mai zica cineva ca abia acum s-a descoperit ca plantele te asculta, cand pe la noi, de veacuri, la munca campului, tarancile canta de mama focului. Si cate regiuni, atatea surse de frumos. Oare traditia pastrata cu sfintenie, pe care mai marii Europei incearca sa ne-o stirbeasca, a facut ca pe la noi bucatele sa fie inca naturale? Daca nu stim sa ne promovam prin turism, desi in granitele Romaniei avem de toate, macar sa dam de veste ca Granarul Europei e inca in stare sa dea clasa.

    Felul in care vor fi prezentate si servite toate cate am scris in postarea anterioara, e musai sa respecte tema. Sa vada si sa experimenteze musafirul cum e sa mananci sarmale aburinde cu mamaliga dintr-o oala de lut, ce gust minunat are ciorba de fasole cu afumatura sorbita dintr-o lingura de lemn si ce spectacol ti se dezvaluie incet in fata ochilor pe masura ce golesti blidele, descoperind migala cu care mesterii nostrii olari insufletesc obiectele ce le ies din maini. Desi comoditatea unor mese si scaune ergonomice o refuz pentru un set de piese din lemn masiv, pe sezut si pe spatarele scaunelor vor fi asezate blanuri dese, iar mireasma cetinei de brad ce se va ridica firav din crapaturile lemnului, va veni sa completeze perfect atmosfera rustica.     
 Doua mandre fete de la noi, imbracate in straie populare, fiecare din doua regiuni diferite ale Romaniei vor fi gazdele ce-mi vor pescui barbatii, frumusetea romancelor trecand de multi ani granitele. 



















Am ales ca printre meseni sa se tot foiasca, impartind generos zambete in stanga si-n dreapta, o moldoveanca in opinci si o ardeleanca din zona Sibiului. De femei sunt convinsa ca nu voi duce lipsa, caci ele, gospodinele, vor aprecia cel mai mult ce le miroase din cuptor si-n vase, dandu-le cale libera sa-si bage nasul prin camara mea.

     Toti cei ce-mi vor trece pragul, multumiti sau nu, isi vor putea lasa o apreciere sincera, folosind acele flayere, semidecupate, jumatate din ele putand sa le introduca intr-o urna de tombola, iar cealalta jumatate vor trebui sa o pastreze pentru validare. Biletele de tombola vor fi adunate intr-o ulcica, sau mai bine, o oala mai mare, din care, la sfarsitul ultimei zile a Festivalului, voi extrage castigatorii, trei la numar, ai unor premii constand in carti de bucate romanesti, traduse, vase de lut si tacamuri din lemn superb finisate, plus Marele Premiu, un obiect electrocasnic pus la bataie de sponsorul standului.

     Suntem totusi in prezent si vreau, nu vreau, trebuie sa vorbim o limba comuna, sa ne intelegem cat mai bine. Si nu ma refer aici doar literalmente la limba, ci si la modul in care ma voi face inteleasa. Daca am apreciat ceva la artistii internationali, atunci acel ceva a fost spectacolul facut doar pentru ochi, privirea neavand dialecte. Asa si eu, voi arata pe ecrane incadrate discret de elemente rustice, imagini ce ne reprezinta, oameni, locuri, istorie. Din boxe ascunse sub un snop de paie, sau sub o legatura de ceapa uscata, vor razbate melodii ce spun ceva strainului despre noi, despre romani. Multi stiu de Hagi, de Nadia sau de Ilie Nastase, dar toti stiu de Enescu cu a lui Rapsodie Romana, de Zamfir si naiul lui, de Maria Tanase sau Maria Ciobanu. Dar trebuie sa auda si Cavalul lui Farcas, Cobza lui Ion Strambeanu, pe Tudor Gherghe la fluier, sau ce ziceti de Fluiratul din sticla de vin. Doamne si la cate instrumente avem maestri, ca daca ar fi sa-mi fac un colaj, ar canta muzica la mine o saptamana si-nca doua pe deasupra, 24 de ore pe zi.

   Ca suveniruri ce pot aminti de noi si dupa plecare noastra, voi avea un mic perete de pe care mesenii mei isi pot alege, din darnicia si ospitalitatea mea, miniaturi ale folclorului romanesc, fluierase si ocarine, cat si acele pasari din lut, ce umplute cu apa, inlocuiesc trilul unei privighetori.

    Sperand, ca am cuprins si condensat o Romanie in cativa metrii patrati, secole in cateva zile, pleiada de traditii in doar cateva gesturi si obiecte, obiceiuri si muzica in cateva imagini si cantece reprezentative, voi stinge focul in vatra si voi matura-n ograda mea din Roma, visand ca tot ce am facut, a lasat o urma in amintirile musafirilor mei.