TORT HELLO KITTY

Cea mai gingasa salvare la care pot fi chemati pompierii, baietii buni la toate, este cea la care se doreste salvarea vreunei pisicute cocotate intr-un copac si ramasa prizoniera fricii, sus, pe o crenguta. In povestea de azi avem de toate. Si pompieri si pisicuta si crenguta. Pisicuta nu e alta decat celebra Hello Kitty, mesagera internationala a pacii si Crenguta, fetita colegului meu de „Trasnai televizate”, Toni Ionescu, alias Marlanu Ferdinand Intaiul.

Daca l-am mai avea printre noi pe Pruteanu, Dumnezeu sa-l aiba in paza, desi sunt aproape sigur ca tine lectii de dictie si exprimare si prin Rai, i-as spune maestrului ca am gasit un cuvant, un nume romanesc la care alintul nu suna ca la toate, ci invers. Daca pe un baiat il cheama Dan, il alintam cu Danut, daca vrem s-o alintam pe Maria, o strigam Mariuta, pe Ion-Ionut, pe Elena-Lenuta si tot asa. Numai la fata lui Toni alintul nu merge asa, ci invers, ca de cate ori Toni suna acasa sa intrebe de una, de alta, cand intreaba de fi-sa, alintul se muta de la Crenguta, la Creanga. Sucita limba avem.

Ei, „ramurica” lui Toni implineste 9 anisori si pentru aceasta aniversare, „gorunul de tat-su” (si cad zic gorun, ma refer in mod expres la diametrul trunchiului) chema „pompierii de servici”, adica noi, sa-i faca un tort cu pisicuta Kitty, iar gustul sa fie musai de lamaie. Comanda completa, ce mai...

Am scobit prin cotloanele internetului si am gasit o fotografie cat se poate de potrivita pentru tort. Cum prepararea tortului e o treaba de familie, Gabita, doamna mea, maestra gusturilor, pregatise deja partea ei, adica tortul in sine, cu trei blaturi cu aroma de lamaie, mustind de sirop de lamaie, innobilat cu Limoncelo si crema pufoasa de, ghici ce...tot lamaie. Seara tarziu, cand m-am intors acasa de la filmari, toata casa mirosea a blat copt si... ati ghicit, a lamaie. Chinu’ stiti care era? Ca n-aveam voie sa ma ating de tort, sa fur si eu macar o ciozvarta, o lingurita de crema, un deget macar. Dupa ce terminase de facut tortul, ii mai ramasese o tzar de crema, dar ce, piticii mei credeti ca lasa ceva in urma. Taifun in castron daca ar fi fost si tot mai ramanea ceva si pentru omul muncii, intors de la filmari, praf de obosit. Ce viata crudaaaaa... cu aroma de lamaie.

A doua zi, cu noaptea-n cap, care pentru mine inseamna 8 dimineata in zilele libere, m-am pus in papuci, am cotropit baia si dupa ce m-am primenit ca o fata mare, am purces la drum sa gasesc puf. Puf, dom-le, d-ala roz, ca sa fac din Kitty o pisicuta trendi. Pe cat de banala era dorinta mea, pe atat de imposibila s-a dovedit a fi. Merceriile din zona aveau program de lehuze. Deschideau la ora 10:00, la librariile pe care le-am vizitat nu mai aveau pixuri made in china, d-ale cu puf in loc de guma de sters, care te gidilau pe la urechi in timp ce scriai, magazinele de gablonzuri si briz-brizuri aveau cate ceva dar nu erau pe placul meu. Ce dilema. Si tortul trebuia predat la ora 16:00. Si nu miscasem un deget. Cum, ne-cum, tarziu am gasit ceva ok, dar asta m-au costat 2 ore de cascat gura la ceas, doar, doar or deschide lehuzele si tot de la o librarie am gasit un pix pe care l-am facut sa-mi semene, adica l-am chelit si mandru nevoie mare, de realizarea-mi am purces catre casa. Acasa, doamna mea ma astepta in prag cu facaletu’.

- Doua ore dupa un puf? Ai capiat la creierii capului, cum bine zic blondele mondene?

- Da, dar ai sa vezi ce fitze o sa aiba Kitty cu asa pampon roze.

Vorba lunga, saracia... (nu ca parte cu saracia e atuul lui Boc), am inceput sa termin tortul. Am simtit din plin acele doua ore irosite, asa ca spre final lucram ca bagat in priza.

Dar...

Ne-am luat premiul cand am cules primele vorbe ale lui Toni, care m-a intampinat pe scari cand am ajuns cu tortul la el acasa, apoi onomatopele Crengutei, care baiguia ceva, ramasa fara cuvine si cu ochii cat cepele, privin la surpriza roza si multele care au urmat pe aceeasi tema. De bine, dom-le, de bine.

Abia atunci am rasuflat usurat. Sa-mi fie lectie, sa mai caut in al 12 ceas, cai roz pufosi pe pereti.

LA MULTI ANI CRENGUTA !